Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Ce s-a ales de utopia „Omului nou”/ de Ziarul de duminică

Arsenalul mitologic comunist, așa cum bine sesizează și Lucian Boia, nu poate fi anulat prin decret. Schimbările formale de sistemn politce, aderarea la diferite structuri globale – UE sau NATO – nu antrenează, concomitent, schimbări masive și imediate în mentalul colectiv. Proiectul social comunist, a cărui finalitate a fost crearea Omului Nou, deși abandonat actualmente, continuă să producă efe…

Ziarul de Duminica · 6 februarie 2014 · 2 min de citit

Ovidiu Ivancu

Identitate culturală și mental colectiv românesc în postcomunism (1990-2007)

Imagini, mituri, percepții, repoziționări  

Editura Eikon

„Arsenalul mitologic comunist, așa cum bine sesizează și Lucian Boia, nu poate fi anulat prin decret. Schimbările formale de sistemn politce, aderarea la diferite structuri globale – UE sau NATO – nu antrenează, concomitent, schimbări masive și imediate în mentalul colectiv. Proiectul social comunist, a cărui finalitate a fost crearea Omului Nou, deși abandonat actualmente, continuă să producă efecte concrete. Ca în cazul oricărui experiment ratat, Omul Nou propus a devenit, finalmente, un hibrid neadaptat noilor realități, schizoid și încremenit în proiect. Fără memoria normalității, fără repere solide la care să se poată raporta, el are o identitate confuză și se refugiază frecvent în clișeele ideologice care i-au fost livrate zeci de ani în comunism. I se pare și astăzi că este veșnic nedreptățit, confundă patriotismul cu discursul despre patriotism, înțelege globalizarea ca amenințare directă la adresa unui specific național pe care nu simte nevoia de a-l redefini.” Sunt câteva dintre concluziile unei ample cercetări despre direcțiile de acțiune ale unei generații. Ovidiu Ivancu este lector de limba română la Universitatea de Stat din New Delhi, India.

Constantina Raveca Buleu

Voința de putere sub semnul ideii europene

Contemporanul

Supliment al revistei Contemporanul.. „În secolul al XIX-lea, omul devine funcție a diferitelor puteri reprezentate de politic, de științe, de biologie, de tehnologie sau, ca în cazul darwinismului, de ontogenie și filogenie, nefiind întotdeauna învingător al unei asemenea competiții inegale. Prin urmare, secolul al XIX-lea prezintă atât învingătorii, cum este Napoleon, cât și învinșii, cum este omul mărunt, neputincioși în fața puterii perfecte a mașinii. Ambele căi sunt relevante, intrând ulterior masiv în sintaxa socio-culturală, ideologică și politică a secolului XX.”

Citește și