Ce scrie Wall Street Journal pe prima pagina de astazi
Blair a promis ca va ajuta SUA in Razboiul din Irak inca dinainte ca acesta sa izbucneasca/ Ferrero se retrage din lupta pentru Cadbury/ Pietele financiare din Grecia se prabusesc sub o pleiada de lovituri
Blair a promis ca va ajuta SUA in Razboiul din Irak inca dinainte ca acesta sa izbucneasca
Unul dintre ajutoarele de incredere ale fostului prim-ministru Tony Blair a declarat, atunci cand s-a aflat in fata unui panel britanic ce investiga rolul statului in razboiul din Irak, ca Blair a promis Statelor Unite, inca din 2002, sprijinul sau daca va fi necesara o interventie. Criticii razboiului cauta dovezi pentru a demonstra ca Blair a planificat acest razboi cu fostul presedinte american George W. Bush inca dinainte ca interventia militara sa devina necesara.
Ferrero se retrage din lupta pentru Cadbury
Producatorul italian de ciocolata, Ferrero, a decis sa nu mai poarte discutii cu Hershey cu privire la o oferta comuna pentru Cadbury, potrivit unei surse apropiate. Aceasta oferta potentiala, care ar fi lansat compania intr-un razboi cu Kraft, “nu corespunde strategiei companiei”, potrivit sursei.
Pietele financiare din Grecia se prabusesc sub o pleiada de lovituri
Pietele financiare ale Greciei s-au prabusit marti dupa ce agentia de statistica a Uniunii Europeane a avertizat ca datele privind deficitul bugetar al statului din 2008 ar putea fi revizuite din nou. Jucatorii de pe piata se tem ca situatia este mai grava decat se stie. Aceasta veste vine la scurt timp dupa ce cele trei mari agentii de rating din lume au redus ratingul de tara pentru Grecia.
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026