Ce se întâmplă când o monedă națională se prăbușește? Întrebați Bulgaria

Cu cincisprezece ani în urmă, Bulgaria și România s-au confruntat cu o inflație galopantă corelată cu o criză financiară. Bucureștiul a evitat la li­mi­tă căderea liberă, dar Sofia a fost mai pu­țin norocoasă și a trecut printr-un colaps de ge­nul celui pe care Grecia încearcă în prezent să îl evite.

În 1996, Komneva lucra într-o companie de construcții. Aceasta își amintește cum erau salariile când moneda s-a prăbușit, scrie euobserver.com.

“După o lună, când am primit salariul, valora mult mai puțin decât mă așteptam. Toți ne-am grăbit să cumpărăm alimente, pâine și ulei. Pre­țu­rile o luaseră pur și simplu razna”, își amintește ea.

În Bulgaria, în 1996 inflația era de 174,4%, atingând un an mai târziu recordul de 1.077,5%. Moneda națională s-a depreciat de la 500 de leva pentru un dolar la sfârșitul lui 1996, la 2.200 de leva pentru un dolar în luna februarie 1997.

Lipsa de alimente și iarna grea au dus oamenii la disperare, iar protestele în masă au înlăturat de la conducere guvernul postcomunist, acuzat de poli­ticile dezastruoase care au dus la prăbușirea monedei naționale.

“Pentru oamenii obișnuiți situația era teribilă. Nimeni nu înțelegea ce se întâmplă, singurul lucru pe care îl puteam vedea era că totul s-a transformat într-un dezastru”, spune Komneva.

Banca centrală și-a pierdut puterea când țara s-a angajat într-un acord cu Fondul Monetar Interna­țio­nal și alți creditori interna­țio­nali, în iulie 1997, leva fiind ancorată de marca germană. Deși avea obiectivul de a reduce inflația, de a majora rezervele naționale și de a reface încrederea în piață, acor­dul a reprezentat o lovi­tură serioasă dată suvera­nității Bulgariei.

România a evitat la limită o soartă similară în aceeași perioadă. Potrivit fostului președinte Emil Constan­tinescu, ales în noiembrie 1996 ca primul lider neco­munist al țării, rezervele naționale ale Ro­mâniei erau de doar 600 de milioane de dolari când și-a preluat funcția, comparativ cu nivelul actual de 20 de miliarde de euro. În acea perioadă, România a accesat împrumuturi de cinci miliarde de dolari, care a trebuit rambursate în timpul mandatului său.

“În acest context, FMI a sugerat României că ar trebui să declare falimentul pe datoriile publice. A doua zi după ce Parlamentul a confirmat mandatul meu, am primit reprezentanți internaționali care mi-au spus acest lucru și mi l-au prezentat și în scris”, declara Constan­tinescu în 2006.

Ca și în Bulgaria, în Ro­mânia existau bănci fali­men­tare, publice și private. Banii con­tribuabililor erau vărsați în gi­ganții de stat cu picioare de lut pentru a ajuta la salvarea acestor companii care îm­pru­mutaseră miliarde pen­tru protejații fostului regim și pentru firmele de­ținute de aceștia.

Între timp, așa-numitele bănci private s-au dovedit a fi de fapt scheme piramidale “create să fure banii cetățenilor, înființate de mafia fostei Se­cu­rități”, își amintește Emil Constantinescu. În 1997, inflația a atins un nivel maxim de 150% și România a fost nevoită să ceară de la FMI un împrumut de 500 mil. dolari, a trebuit să-și privatizeze și să-și restructureze întreprinderile de stat, dar a evitat rușinea de a-și vedea banca centrală înlocuită de un consiliu monetar, cum a fost în cazul Bulgariei.

Dar nu toată lumea a avut un trai greu în acei ani în România. Pentru traderul Paul Marian, 41 de ani, acele vremuri erau profitabile în București. El își amintește că oamenii se îmbulzeau în casa de schimb valutar pe care o conducea pentru a scăpa de leii care se depreciau rapid, schimbându-i pe valute mai stabile precum marca germană, dolarul american sau francul elvețian.

“Am făcut bani frumoși în acea perioadă, casa de schimb valutar era profitabilă. Toată lumea era înnebunită să cumpere valută”, își amintește Marian. Pentru fiecare cetățean a fost stabilit un plafon de 500 de dolari, iar mai târziu, “când lucrurile au luat-o razna”, traderilor li s-a interzis să cumpere și să vândă valută la mai mult de cinci procente deasupra sau sub cursul de schimb stabilit de banca centrală, spune el.

Acest lucru a pus capăt profiturilor mari obținute de casele de schimb valutar, care au răsărit în fiecare oraș din România.