Ce spun analiștii despre cazul Oltchim

Valentin Petrescu, președinte al Patronatului Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă (PPTT)

Orice producție românească e binevenită, oricât de mică ar fi aceasta, dar din păcate, cel puțin în cazul producătorilor de profiluri din PVC pentru uși și ferestre, nu întrevăd un efect pozitiv major în eventualitatea reluării producției de PVC la Oltchim. Nefiind foarte multe companii care să producă pe plan local profiluri de acest tip, stoparea producției de PVC la Oltchim nu a afectat foarte mult această piață.

Prețurile profilelor din PVC produse local nu vor fi influențate de o eventuală reluare a producției la Oltchim, pentru că deja prețurile au atins un nivel foarte scăzut, odată cu criza, și nu mai au de unde să scadă.

(Piața de tâmplărie termoizolantă s-a ridicat anul trecut la circa 600 de milioane de euro, din care circa 30% este reprezentată de piața de profile din PVC, potrivit estimărilor PPTT. În prezent, singurii producători mari de pe piața de profile din PVC din România sunt Gealan și Teraplast.)

Gheorghe Piperea, avocat

Circul de la Oltchim ne spune foarte clar, cel puțin în opinia mea, că acolo urmează foarte rapid o insolvență, întrucât s-a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni de către un investitor care n-a adus decât o scrisoare de confort, nu una de garanție.

Creanța cea mai importantă și cea mai dură, însă, creanța Electrica, care este și o creanță garantată, n-a fost cumpărată de nimeni. De aici concluzia că oricând, în orice moment, se poate face această mutare. Poate că Electrica va cere insolvența sau poate că cineva va cumpăra această creanță de la Electrica și va cere insolvența și așa mai departe.

Creanța AVAS e contestabilă. Să știți că există o problemă cu această creanță. Acum două săptămâni într-o AGA s-a votat împotriva conversiei acestei creanțe în acțiuni, dar s-a votat pentru majorarea acestei creanțe cu penalități, majorare care a făcut ca o creanță de aproximativ 135 milioane dolari să fie transformată într-o creanță de 250 milioane euro în momentul de față. Creanțele acestea sunt niște creanțe un pic mai ciudate ca naștere și ca existență. Ele sunt niște creanțe vechi, de prin 1999, pe care le-avea la un moment dat spre recuperare AVAB, instituția anterioară AVAS-ului. (…) Creanța a fost majorată cu niște CAS-uri. Nu a putut să fie recuperată, s-a încercat prin 2003 o conversie a acestor creanțe în acțiuni, a fost anulată conversia prin 2007 și așa a rămas, n-a mai putut să mai fie reglementată. Cineva într-o procedură de insolvență ar putea să “umble” la acestă creanță contestând-o, supunând-o unei verificări. N-a verificat-o nimeni până acum. Ea figurează, ca atare, în contabilitate și atât, dar asta nu înseamnă că este valabilă.

Arin Stănescu, șeful RVA Insolvency

Oricine dacă ar fi câștigat trebuia să rezolve și problema creanțelor. (…) Problema nu e numai că e vorba de cele două creanțe ale Electrica și ale AVAS. Trebuie să știți că sunt și alte datorii către diverși furnizori, care sunt datorii nu de mii, ci de zeci de milioane. Trebuie să fie foarte clar că acești creditori nu vor începe să aplaude după ce cineva va privatiza, ci vor veni și vor întreba: pe noi cum și când ne plătiți?

Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România

Investitori mai mari nu au venit pentru că situația de la Oltchim este foarte complicată și există o problemă în sectorul producției de PVC. Povestea cu Arpechim este halucintantă. Există o logică economică care la noi este transformată într-o economie planificată. Vorbim despre integrarea unor lanțuri de producție, dar nimeni nu întreabă care sunt costurile de punere în funcțiune, cât de rentabilă este această afacere și în cât timp se pot recupera banii. Este clar că atât timp cât OMV nu și-a asumat Arpechim ca o activitate rentabilă, ceva nu este în ordine acolo.

Închiderea activității Oltchim ne afecta la un moment dat și ajunsesem din disperare de cauză să importăm materie primă din Taiwan. Acum suntem în faza de relocare a producției și avem activitatea oprită.

(Florin Pogonaru este acționarul principal al Prodplast București, companie care produce mase plastice și obiecte de uz casnic din PVC.)

Ionel Blănculescu, analist economic și secretar executiv al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri

Statul este vânzătorul și poate să facă ce dorește. De exemplu, s-a anunțat de curând că pentru privatizarea CFR Marfă sunt necesare condiții de precalificare, care implică condiții tehnice cum ar fi să ai experiență în domeniu de 20 de ani, să ai o anumită cifră de afaceri și așa mai departe. Bineînțeles că ar fi trebuit să fie astfel de condiții în procesul de privatizare al Oltchim. La această licitație nici nu au existat condiții tehnice, ceea ce a fost o greșeală imensă. S-a executat un ordin al FMI de azi pe mâine. În aceste domenii speciale, cum este sectorul chimic, de obicei condițiile tehnice au o pondere de circa 70%, iar ofertei financiare i se acordă o pondere de 30% pentru că această fabrică are o importanță în economia românească. Ponderea este foarte importantă și este folosită la departajarea câștigătorului.

Nu poate o persoană fizică să restructureze un combinat. Mittal a venit cu o anumită rezonanță la activitatea Sidex când a preluat combinatul.

Ideea este că această privatizare este imposibilă și se va închide cu un eșec. Două dintre cele 3 licitații s-au încheiat cu eșec și cea de-a treia va avea aceeași soartă pentru că nu s-a respectat logica economică. Nici măcar la ofertă nu s-au pus condiții. De exemplu, OPSPI a spus că nu-l interesează că societățile la care Dan Diaconescu este acționar au probleme pentru că oferta se face pe persoană fizică, ceea ce este o greșeală.

Tot procesul a fost viciat și va conduce la eșec. Prețul nu va fi plătit, categoric.

O ofertă de 45 milioane de euro, în condițiile în care trebuie să plătești datorii de 700 milioane de euro este o sumă de bani aruncată într-o gaură neagră. Ați intra în privatizarea Oltchim știind că grevează acea datorie de 705 milioane de euro și că a doua zi veți putea da faliment. Oricând un creditor poate să ceară insolvența Oltchim după privatizare, iar acționarul este ultimul îndestulat. Nu există vreun om de afaceri normal care să accepte acest lucru.

Vom ajunge să reluăm privatizarea Oltchim pe calea logică.

În calitatea mea de secretar executiv al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri voi trimite premierului României o formulă de privatizare a Oltchim care să permită ca nume mari din domeniu să se prezinte la licitație.

Există un caz în care Comisia Europeană poate acorda un ajutor de stat legal. În anunțul de privatizare ar trebui să se comunice faptul că statul anulează cele două creanțe ale sale în valoare de 400 milioane de euro din cele 705 milioane euro, cât sunt datoriile Oltchim, cu condiția ca investorul care va prelua combinatul să investească acești 400 milioane de euro în Oltchim pe parcursul a 5-7 ani. Statul atunci poate să solicite Comisiei Europene aprobarea pentru ajutorul de stat și să existe această condiție suspensivă ca ajutorul să nu fie acordat dacă nu se varsă ultimul euro din aceste investiții.

Cred că mai degrabă TISE este interesată de Oltchim. Motivul este că este o afacere cu un potențial mare pentru că are mai multe linii de afacere și aproape tot ce ne înconjoară este creat pe baza produselor realizate de Oltchim. Petrochimia este o afacere foarte profitabilă dacă știi să o gestionezi, mărturie fiind situația combinatului analog al Oltchim din Ungaria, BorsodChem.