Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Ce trebuia să știi la începutul anului ca să-ți dublezi banii pe Bursă

Cine a mizat la începutul anului pe companiile exportatoare și pe energie sau utilități a obținut în primele zece luni câștiguri semnificative. Puțini ar fi pariat însă pe firmele din sectorul imobiliar, care au fost printre performerele de pe RASDAQ.

Radu Racu · 3 noiembrie 2010 · 3 min de citit

Cine a mizat la începutul anului pe companiile exportatoare și pe energie sau utilități a obținut în primele zece luni câștiguri semnificative. Puțini ar fi pariat însă pe firmele din sectorul imobiliar, care au fost printre performerele de pe RASDAQ.

Unul dintre semnalele începutului de an a fost statistica privind revenirea pe creștere a exporturilor (încă începând cu luna noiembrie 2009), însă puțini investitori s-ar fi încumetat să investească în acțiuni ale compani­ilor exportatoare, majoritatea din industrie, care raportau printre cele mai mari scăderi ale afacerilor pe anul trecut. Cei care au făcut-o, mizând pe faptul că economiile dezvoltate din Vest își vor reveni mai repede decât economia românească, au obținut câștiguri semnificative.

Acțiunile producătorului de aeronave Aerostar (ARS) și cele ale producătorului de îngrășăminte Azomureș (AZO) s-au clasat pe podium în primele zece luni cu creșteri de peste 66%. Avansuri consistente au înregistrat și acțiunile companiilor din industria metalurgică, precum Mechel Târgoviște (COS), Alro Slatina (ALR), și cele ale producătorului de componente auto Compa Sibiu (CMP), toate raportând în prima jumătate a anului afaceri în creștere pe seama revenirii comenzilor la export.

Sectorul energetic, care ocupa un loc de frunte în recomandările brokerilor, a adus de asemenea câștiguri importante, printre performere numărându-se Transgaz (TGN), Transelectrica (TEL) și Petrom (SNP). Și sec­torul serviciilor petroliere, reprezentat de Dafora (DAFR), Armax-Gaz Mediaș (ARAX) sau Foraj Sonde Ernei (FOSP), a adus randamente consistente. Astfel, era de ajuns să asculți de sfatul brokerului pentru a cumpăra cel puțin o acțiune din sectorul energetic și ți-ai fi asigurat câștiguri cel puțin pe o parte din portofoliu.

Unii brokeri recomandau la începutul anului și acțiuni din sectorul financiar sau din industria alimentară, însă acestea s-au dovedit un măr otrăvit pentru investitori. Acțiunile băncilor locale au avut evoluții negative din cauza provizioanelor mari care le-au mâncat din profituri și a creditării înghețate, trăgând în jos și SIF-urile, în timp ce companiile din industria alimentară au suferit, cu unele excepții, din cauza reducerii consumului, ca efect al măsurilor de austeritate luate de Guvern. Unele măsuri se întrevedeau încă de la începutul anului.

Dacă la începutul anului unii investitori ar fi putut fi tentați să cumpere acțiuni bancare sau SIF-uri, vrăjiți de creșterile mari din 2009, cu siguranță puțini ar fi investit în companii din sectorul construcțiilor, care erau pe lista neagră a majorității brokerilor și analiștilor. O astfel de abordare ar fi ferit investitorii de pierderi de 40%, în cazul Comnord (COSC), sau 30% în cazul Teraplast (TRP).

Există însă și aici excepții, cum ar fi titlurile Cemacon Zalău (CEON) sau Prefab București (PREH), care au fost propulsate de transferul pe Bursă, dar și de rezultatele în creștere.
Cele mai mari câștiguri, 144% în cazul Socep (SOCP), respectiv 225% în cazul Electroargeș (ELGS), au venit ca urmare a unor tranzacții mari care au dus la modificări semnificative în acționariatul companiilor sau ca urmare a majorărilor de capital, în cazul Ropharma (IAFR – 245%) și Generalcom (GECM – 129%), fiind greu de anticipat la începutul anului.
Companiile imobiliare de pe RASDAQ, precum Generalcom, Vidraru sau Metav au fost printre surprizele acestui an, cu creșteri de peste 100%, în ciuda situației dificile a sectorului imobiliar. Cele trei companii, care închiriază spațiile comerciale proprii, raportează în continuare marje ridicate de profit.

Citește și