Ce trebuie să facă Guvernul, potrivit Constituției
Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile consta…
ARTICOLUL 147
(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și
cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își
încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei
Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau
Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale
cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen,
dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate
de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile,
înainte de promulgarea acestora (cazul de față – n.n.), Parlamentul
este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea
lor de acord cu decizia Curții Constituționale.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026