Ce vor antreprenorii timișoreni de la bancheri: „Un «nu» spus la timp e mai util decât un «poate»“
Oamenii de afaceri din Timișoara se plâng de faptul că deseori sunt nevoiți să aștepte ca finanțările pe care vor să le acceseze să fie analizate la centralele din București sau chiar în străinătate, fapt ce le dă peste cap planurile de afaceri, aceasta fiind una dintre principalele teme de discuții ale dezbaterii seminarului „Noua atitudine bancară“, organizat la Timișoara de către firma…
Oamenii de afaceri din Timișoara se plâng de faptul că deseori sunt nevoiți să aștepte ca finanțările pe care vor să le acceseze să fie analizate la centralele din București sau chiar în străinătate, fapt ce le dă peste cap planurile de afaceri, aceasta fiind una dintre principalele teme de discuții ale dezbaterii seminarului “Noua atitudine bancară”, organizat la Timișoara de către firma de avocatură Hațegan Law Office, în colaborare cu ZF.
“Există o diferență foarte mare între București și țară în ceea ce privește serviciile bancare. Sucursalele locale au deciziile limitate atât în ceea ce privește creditele pe care le pot acorda, cât și la nivelul actelor juridice”, spune Ioana Hațegan, cea care conduce la Timișoara o firmă cu 15 avocați, care oferă consultanță în special firmelor din țări precum Germania sau Austria. Și de aici, toată relația dintre client și bancă devine mai complicată.“Un nu primit la timp (din partea băncilor – n.red.) este mai util decât un poate”, apreciază omul de afaceri Ovidiu Șandor, cel care prin intermediul firmei Modatim a dezvoltat cel mai important parc de birouri din vestul țării, proiectul City Business Center. “Băncile au ajuns să dea bani, dar doar pentru proiecte care prezintă un risc negativ, nu zero. Un nivel pe care nu-l poate atinge aproape nimeni”, a mai spus Șandor, care a apelat recent la finanțare europeană pentru continuarea investiției în proiectul de birouri, în care au fost finalizate până în prezent trei clădiri cu o suprafață închiriabilă de 30.000 de metri pătrați.
“Ce ne descurajează când mergem la bancă este faptul că avem în față un reprezentant al departamentului comercial, în timp ce diferența față de răspunsul reprezentantului din departamentul risc este foarte mare. Costurile finanțărilor ar trebui să fie mai mici, deoarece în România salariile angajaților din bănci sunt mai mici, iar sediile sunt mai ieftine. Este mai ieftin să iei credite din Franța. Băncile locale ar trebui să fie mai competitive”, a spus și Gelu Mateescu, directorul firmei Leman Industrie, o afacere din industria de automotive cu un rulaj de 6 milioane de euro.
Pe de altă parte, Ramona Stănciulescu, soția omului de afaceri italian Giampiero Borghetti, alături de care controlează firma Piastrelle, cu vânzări de 8 mil. euro în industria materialelor de construcții, spune că pentru obținerea unui credit în România “secretul este relația personală cu funcționarul din bancă”. “De ce timpul de reacție este tot mai mare, când numărul de dosare în lucru este mai mic? De ce creditele sunt mai scumpe decât în 2008, în timp ce dobânzile la depozite au rămas la același nivel?”, a ținut aceasta să îi întrebe pe bancheri.
“Uneori căutarea soluțiilor optime pentru cerințele clienților necesită timp și durează poate mai mult în actualul context economic decât în trecut. În aceeași măsură, optimizarea timpului de răspuns către client rămâne un obiectiv al tuturor băncilor din sistem”, a declarat Ciprian Păltineanu, financing & advisory director al UniCredit Țiriac Bank. “Băncile au fost primele solidare cu companiile”, consideră Dan Bota, area manager al băncii Intesa Sanpaolo Bank. Bancherii vorbesc despre creșterea riscului de țară, astfel că acest indicator a crescut de la 80 de puncte procentuale la 240 de puncte procentuale, fapt ce afectează costul finanțării, efect pe care îl are și constituirea rezervelor minime obligatorii (RMO), pentru care băncile încasează de la BNR o dobândă considerată mică. “Chiar dacă ai o umbrelă precum UniCredit sau Intesa (cele mai mari bănci din Italia – n.red.) deasupra capului, într-o perioadă ca aceasta te mai uzi pe pantaloni”, spune reprezentantul Intesa. “Situața normală este undeva la mijloc, între euforia din 2008, care s-a dovedit exagerată, și pesimismul în care s-a ajuns în prezent.”
Bancherii spun că procesul de finanțare trebuie văzut ca un parteneriat în care compania și banca riscă împreună, iar băncile nu pot prelua în totalitate riscurile, prin finanțarea integrală a anumitor proiecte. “În acest proces de reinventare a unei noi atitudini bancare, aflat încă la început, este nevoie de viziune, flexibilitate și efort comun al băncilor și clienților. Băncile trebuie să identifice și să implementeze soluții integrate care să răspundă nevoilor clienților. De asemenea, este nevoie de mai multe discuții strategice între client și bancă, purtate în mod transparent, dar și de eforturi ale clienților pentru susținerea și dezvoltarea propriilor afaceri”, a mai spus Păltineanu, de la UniCredit.
“Nevoia în România nu a dispărut, fie că vorbim de infrastructură sau agricultură. În România media este de un tractor la 50 de hectare de teren, în timp ce în Uniunea Europeană este un tractor la fiecare 13 hectare”, apreciază reprezentantul Intesa.
Ioana Hațegan spune că în zona Banatului cele mai multe terenuri agricole au fost cumpărate de către investitorii italieni, iar regiunea ar putea deveni atractivă și pentru realizarea unor proiecte de energie eoliană, ca urmare a unor studii recente privind durata și intensitatea vântului.
Pe de altă parte, consultantul Dan Blănculescu, fost ministru în Guvernul României, spune că din luna septembrie 2010 a sesizat o scădere a numărului de investitori străini care vin pe piața locală, ca urmare a unui “mediu volatil, fluctuant și cu reacții rapide”, cum a fost cea de pe cursul de schimb leu-euro din ultimele săptămâni, care a băgat exportatorii în alertă.
Cu toate acestea, majoritatea antreprenorilor prezenți la seminarul de la Timișoara spun că în primele luni ale anului au semnalat stabilizarea sau chiar o ușoară creștere a afacerilor, fie că este vorba de automotive și construcții sau servicii de call-centere externalizate, precum BPO.
Bani în investiții sau în private banking?
În contextul reticenței investiționale cauzate de criză băncile încearcă să atragă banii antreprenorilor și directorilor prin diviziile de private banking. “Clienții care ajung la noi nu vor un randament deosebit; noi încercăm să protejăm sumele acumulate. La categoria bonduri am obținut printre cele mai bune randamente, între 3% și 5%”, spune Maria Bara, reprezentantul pentru România și Bulgaria al băncii Kathrein, o subsidiară a grupului Raiffeisen specializată în private banking, cu active de 5 miliarde de euro și circa 1.000 de clienți.
-
Se pregătește un nou faliment? Două companii aeriene românești au căzut, iar analiștii se tem deja pentru a treia VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Pentru Anca-Maria Țurcanu, care a preluat Elsima de la părinții ei, prezentul este cel mai greu moment din parcursul afacerii. Business-ul a pornit de la o fabrică de confecții și a ajuns la o cifră de afaceri de 16,5 mil. leiEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026