Ce vor operatorii
Preț realist pentru licențe. Orange, Vodafone și Cosmote susțin că statul trebuie să ia în calcul tarifele din România - "cele mai mici din UE" - când stabilesc taxele de licență. Nu cereți mulți bani acum, anul acesta, pentru că…
-
Preț realist pentru licențe. Orange, Vodafone și Cosmote susțin că statul trebuie să ia în calcul tarifele din România – “cele mai mici din UE” – când stabilesc taxele de licență. Nu cereți mulți bani acum, anul acesta, pentru că nu vom avea cu ce să facem și rețele 4G ulterior, a fost mesajul companiilor.
-
Timp de pregătire. Nu grăbiți licitația și procesul de rearanjare a spectrului, ci lăsați-ne timp să ne pregătim ca să nu existe probleme în furnizarea serviciilor către clienții finali.
-
Predictibilitate. Nu schimbați regulile repede și fără a anunța din timp, pentru că România a avut anul trecut cele mai mici investiții străine directe și investitorii au nevoie de predictibilitate când fac planuri pe termen lung, au spus operatorii.
-
Nu forțați competiția. Condițiile din caietul de sarcini nu ar trebui să forțeze intrarea unui nou jucător, pentru că rezultatul ar putea fi opus celui dorit.
Mihai Rada, directorul de tehnologie, media și telecomunicații al KMPG România: România este una dintre cele mai competitive piețe telecom din Europa. În România nivelul mediu al venitului lunar pe client (ARPU) este de 6,9 euro, față de 18 euro în Cehia și 47 de euro în Marea Britanie. În ultimii ani a crescut puterea de negociere a consumatorilor, pe fondul concurenței și al reglementărilor ANCOM.
Stefanos Theocharopoulos, CEO Cosmote & Romtelecom: România trebuie să fie realistă în ce privește prețul pe care operatorii îl pot plăti într-un asemenea context economic. Cosmote va participa la licitația pe care autoritatea de reglementare o va organiza pentru licențele de telefonie mobilă. Investițiile în dezvoltarea infrastructurii telecom sunt foarte importante, pentru că sunt pe termen lung.
Jean-François Fallacher, CEO al Orange România: Noi investim în România, nu delocalizăm și – dacă îmi permiteți să spun – noi nu ne vom închide fabrica aici. Am plătit taxe de 800 de milioane de lei anul trecut, 20% din cifra de afaceri pe 2011. Cu peste 2.500 de salariați în România, grupul Orange este interesat de piața locală și va continua să aducă tehnologii de vârf clienților.
Iñaki Berroeta, CEO al Vodafone România: Trebuie să lucrăm mai bine la predictibilitate pentru a ne convinge acționarii să investească. Dacă termenii licitației vor fi astfel încât să distribuie într-un mod potrivit spectrul și să garanteze continuitatea serviciilor și predictibilitatea felului în care ne putem gestiona investițiile, iar costul va fi rezonabil, vom fi în poziția de a face investiția și de a lansa servicii 4G în acest an.
-
Acum la ZF IT Generation: Urmăriți panelul „Seed, Series A, unicorn: cât de lung e drumul pentru un start-up românesc? Ce finanțează în 2027?” din cadrul ZF Digital 2026. O discuție cu Andrei Manolache - cofondator și CEO DesignVerse, Mihai Vinaga - cofondator și CTO, Veridion și Dan Mărculescu - cofondator și CEO, Footprints AI(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Annabella a închis cel puțin 15 magazine dintre cele 87 preluate de la Profi și Mega Image acum doar un anRetail&Agrobusiness · 12 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți o discuție vineri, 13 noiembrie 2026, ora 09.30 cu Adrian Codirlașu, președinte, CFA RomâniaBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026