Cea mai frumoasă carte/ Stelian Țurlea

Prozatorul francez Eric-Emmanuel Schmitt este autor a două volume de nuvele și povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006) și Visătoarea din Ostende (2007) și al multor romane. Toate foarte scurte. I s-au decernat peste douăzeci de premii și distincții literare, iar în 2000 a primit titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. În seria de autor a Editurii Humanitas fiction “Eric-Emmanuel Schmitt” au apărut Milarepa, Domnul Ibrahim și florile din Coran, Oscar și Tanti Roz, Copilul lui Noe, Viața mea cu Mozart, Secta Egoiștilor și Evanghelia după Pilat. Cu câteva luni în urmă a apărut în românește și această fermecătoare carte*).

Sunt opt nuvele, opt povești de iubire, cu opt femei diferite. “De la vânzătoarea modestă la miliardara arogantă cu trecut misterios, de la soția dezamăgită la amanta sacrificată pentru binele familiei bărbatului iubit, de la deținuta politic la prințesa nonconformistă, chipurile dragostei se schimbă, deși nevoia de fericire rămâne mereu aceeași.” – spune editura.

La o primă vedere, este vorba despre povești banale, despre personaje comune, nici măcar subiectele nu sunt toate originale. La o a doua privire, cititorul constată un noian de reflecții simple asupra vieților noastre, destinului, dragostei, căinței. Toate povestirile sunt de o sinceritate dezarmantă. În toate există cel puțin un portret remarcabil, dar și o fărâmă de viață cu tot ce implică ea. Toate personajele lui Schmitt se confruntă cu singurătatea, cu boala, cu pierderea unui apropiat, adică exact ce i se întâmplă oricăruia dintre noi. Wanda (din “Wanda Winnipeg”) este o bătrână extrem de bogată care îl răsplătește, fără să se dezvăluie, pe pictorul, și el bătrân, pe care l-a iubit în tinerețea ei săracă pe o plajă din sudul Franței. Elena (din “E o frumoasă zi cu ploaie”), nesatisfăcută de șirul lung de amanți, întâlnește un bărbat care îi deschide ochii asupra bucuriilor simple ale vieții. Odile (din “Intrusa”) nu reușește s-o prindă pe intrusa pe care o zărește zilnic în oglinzile casei ferindu-se de ea, fără să înțeleagă adevărul crud că e chipul ei îmbătrânit și atins de Alzheimer. Când Aimée (din “Falsul”) e părăsită de iubitul ei după o legătură de 25 de ani, rămâne doar cu un misterios tablou semnat de maestru. Isabelle (din “Totul pentru a fi fericită”) ascunde un cumplit secret, doar pentru a fi fericită. Donatella (din “Prințesa desculță”) întâlnește într-un sat medieval o trupă de teatru. Odette (din “Odette Toulemonde”), fan al unui scriitor celebru și de o simplitate uimitoare, reușește să-l aducă alături de ea. Femeile din (“Cea mai frumoasă carte din lume”) supraviețuiesc lagărului imaginându-și ce i-ar scrie fiicei lor, indiferent că au născut-o sau nu, pe trei foițe de țigară. Uneori sfârșitul povestirilor e neașteptat, alteori personajul feminin e straniu. Oricum, toate spun poveștile emoționante ale unor femei simple, de multe ori triste, întotdeauna mișcătoare. Odette Toulemonde a fost ecranizată în 2006 chiar de către autor, avându-i în rolurile principale pe Catherine Frot, Albert Dupontel și Jacques Weber.

“Schmitt e un povestitor înnăscut, care are harul de a spune povești aparent simple, ce conțin însă o adevărată filosofie de viață.” (La Libre Belgique)

*) Eric-Emmanuel Schmitt. Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri. Editura Humanitas fiction, seria de autor. Traducere de Ileana Cantuniari.