Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Cea mai mare companie de asigurări din România a început să vândă polițe în Ecuador

Astra Asigurări va începe, până la finele lunii iunie, să vândă polițe pentru clienți din Ecuador, iar în următorii ani doi ani se va extinde pe piețele din Peru, Columbia și Bolivia, a anunțat compania.

Adrian Dumitrache - Mediafax · 6 februarie 2013 · 2 min de citit

Spre deosebire de extinderea de până acum în afara țării, care a presupus deschiderea de birouri, intrarea pe piața din Ecuador se va face prin brokeri locali.

“Vom subscrie din România polițe în Ecuador în prima parte a acestui an, iar liniile de asigurări vor fi pentru început bunuri și clădiri, riscuri catastrofale, aviație și maritime. Intenționăm, de asemenea, să ne extindem și în alte țări din America Latină în următorii doi ani, respectiv în Peru, Columbia și Bolivia”, a declarat președintele Directoratului Astra, Iulius Alin Bucșa, într-un comunicat.

Potrivit datelor Astra, valoare investițiilor de până acum în sucursalele deschise în afara țării depășește 8 milioane de euro.

Prima sucursala externă, Astra Biztosito, a fost deschisă în Ungaria în octombrie 2010 și a avut în 2011 venituri de 65,87 milioane lei.

În decembrie 2012, a doua sucursală externă Astra a devenit operațională la Bratislava (Slovacia), sub denumirea Astra Poistovna.

Asigurătorul român mai deține un birou de vânzări în Germania.

Potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, subscrierile asigurătorilor români în alte state membre ale Uniunii Europene au crescut cu 27,1% în primele nouă luni ale anului 2012, la 232 milioane de lei, cifra reprezentând 4,78% din totalul veniturilor industriei, de 6,17 miliarde de lei.

“O singură societate, Astra, desfășoară activitate în baza principiului dreptului de stabilire în Ungaria; celelalte cinci societăți desfășoară activitate în baza principiului libertății de a presta servicii în state ca Italia – 220,61 milioane de lei, Bulgaria – 18,95 milioane de lei, Finlanda – 660.181 lei, Letonia – 294.149 lei, Belgia – 804.165 lei, Polonia – 456.383 lei, Cehia – 212.667 lei, Slovacia – 12.547 lei și Ungaria – 52,79 milioane de lei”, se arată într-un buletin al CSA.

Astra Asigurări a fost înființată în anul 1991 și are un capital social de 192,71 milioane de lei, controlat de The Nova Group Investments România SA – 72,68% și Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%, alături de mai multe persoane fizice și juridice, cu o participație reprezentând 0,3% din capitalul social.

The Nova Group Investments România și Epsilon Estate Provider sunt controlate indirect de omul de afaceri Dan Adamescu.

La nivelul anului 2011, Astra a fost liderul pieței asigurărilor după nivelul primelor.

După rezultatele la nouă luni din 2012, compania se află pe poziția a doua, cu venituri de 788,67 milioane de lei, în urma Omniasig (fosta BCR Asigurări), care a raportat subscrieri din prime de asigurare de 788,72 milioane de lei.

Citește și