Cea mai tânără divorțată din lume/ de Elisabeta Lăsconi

În 2008, o fetiță de zece ani din Yemen a primit la New York Premiul “Femeia Anului”, decernat de revista americană Glamour, împărțind consacrarea cu actrița Nicole Kidman, cu secretarul de stat american Condoleezza Rice și cu senatoarea Hillary Clinton. Ca să ajungă acolo, fetița yemenită a avut nevoie de mai mult curaj și voință decât toate cele trei doamne la un loc în ascensiunea lor pe durata unor decenii.

Fetița se numește Nojoud Ali și avea 10 ani când a dărâmat un tabu în justiția și în viața publică din Yemen: a ajuns la tribunal și a cerut să divorțeze. Procesul a scos la lumină o cutumă perpetuată din timpuri vechi până în contemporaneitate: părinții încheie contracte de căsătorie prin care fetițe de 10 ani (uneori chiar mai mici, de 9 sau 8 ani) își părăsesc familia și pleacă în casa unui soț de 30 de ani, în unele cazuri de 50 de ani. Promisiunea soțului că nu se va atinge de soția-copil până ce ea nu devine femeie (“prima sângerare” o trece în rândul femeilor) nu este respectată.

Povestea uluitoare a unui copil care și-a luat soarta în propriile mâini apare într-o carte ce eclipsează ficțiunea cea mai îndrăzneață, realizată cu Delphine Minoui, jurnalista care a prezentat în presa franceză evenimentele majore din Orientul Mijlociu în ultimii 12 ani, distinsă în 2006 cu Premiul Albert Londres pentru suita de reportaje realizate în Irak și în Iran.

Atenție însă: uluitor nu este faptul că Nojoud Ali a fost măritată de tatăl ei când avea zece ani, căci în Yemen, mai mult de jumătate din fete sunt căsătorite înainte de a împlini 18 ani, iar un proverb cunoscut susține că dacă vrei să ai o familie liniștită să-ți iei nevastă de 9 ani. Uluitor este copilul care a avut inteligență și îndrăzneală ca să înfrunte o cutumă străveche, cu riscul să fie ostracizată de familie, urâtă de tatăl ei care ajunge în închisoare, stigmatizată de tot neamul și o paria într-o țară ce păstrează încă tradiții străvechi.

Nojoud Ali s-a născut într-o familie săracă, silită să părăsească satul în care trăiau și să se mute în oraș, unde necazurile s-au adâncit și s-au acutizat: tatăl incapabil să asigure traiul zilnic, mama solicitată de copiii care tot veneau pe lume, frați și surori care cresc și aduc la rândul lor alte griji. Viața familiei yemenite explică dramele populației sărace, lipsite de educație și de orice șansă de realizare socială sau măcar de supraviețuire decentă.

Cum se explică un asemenea caz care a făcut înconjurul planetei și a transformat un copil defavorizat din multe puncte de vedere într-o vedetă? Cred că prin trei lucruri: inteligență nativă remarcabilă, șansa infimă de a face măcar un an de școală care i-a deschis nu porți ci doar câteva ferestruici spre lume, dar suficiente cât să înțeleagă că există și alt mod de viață și îndrăzneala născută dintr-o imensă disperare.

La ceea ce avea ca potențial Nojoud Ali s-a adăugat un șir de coincidențe: a găsit prilejul să plece de acasă și să ajungă la tribunal, acolo un judecător înțelept a acceptat să discute cazul neobișnuit, primul de acest fel în țară, în zilele următoare a avut norocul sprijinului dat de o avocată care de ani de zile apărase drepturile femeilor și a trezit interesul presei, încât la proces sala a fost arhiplină.

Victoria unui copil împotriva tuturor, începând de la familia care a vândut-o în formula unui contract de căsătorie până la sistemul ce perpetuează asemenea cutume, a oferit un exemplu și a dovedit că se poate ceea ce nimeni nu îndrăznea nici măcar să gândească. Și a readus o fărâmă de normalitate: copilul se întoarce acasă între ai săi, își reia învățătura și plănuiește să devină avocată.

Nojoud Ali este excepția fericită. Ce se întâmplă cu sute sau mii de alte fetițe care se află în situația ei sau cu fetițele vândute ca să fie exploatate pe străzi ale prostituției în orașele indiene? Cât despre faptul că o fetiță de 10 ani este aleasă “Femeia anului” în 2008, cred că numai normalitate nu se poate numi.

Nojoud Ali (în colaborare cu Delphine Minoui) – Divorțată la zece ani, traducere din limba franceză de Daniel Nicolescu, Editura Pandora M, 2010; 168 pag.

ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă a filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă, oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul bănățean”, Ed. Univers, 2000).

Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.