Ceasul inteligent de la Samsung va fi lansat mâine în România
Samsung România va lansa vineri pe piața locală gadgeturile pe care le-a prezentat la începutul lunii septembrie la IFA Berlin, ceasul inteligent Galaxy Gear și smartphone-ul Galaxy Note III, potrivit unui anunț al companiei.
Samsung România va lansa vineri pe piața locală gadgeturile pe care le-a prezentat la începutul lunii septembrie la IFA Berlin, ceasul inteligent Galaxy Gear și smartphone-ul Galaxy Note III, potrivit unui anunț al companiei. Potrivit unor surse din piață prețul unui ceas inteligent Galaxy Gear va fi de circa 300 euro fără TVA, iar Galaxy Note III va costa aproximativ 700 euro fără TVA.
Ceasul inteligent va avea un ecran de 1,6 inchi și funcționează ca o extensie la anumite smartphone-uri Samsung. Ceasul le permite clienților să realizeze poze și scurte clipuri video, dar poate fi utilizat și pentru a realiza apeluri, a citi mesaje, și poate fi controlat prin voce.
În ceea ce privește noul smartphone din gama Samsung Note, Galaxy NoteII, acesta este mai ușor (168g) și mai subțire (8,3 mm) decât modelul anterior și are un ecran puțin mai mare, de 5,7 inchi. Samsung Galaxy Note II are un display de 5,5 inchi, cântărește 183 g și are o grosime de 9,4 mm.
De asemenea, Galaxy Note 3 vine echipat cu o cameră foto de 13 MP, față de camera foto de 8 MP instalată pe modelul Galaxy Note II, iar bateria (3.200 mAh) oferă o durată mai lungă de utilizare.
Samsung Galaxy Note 3 oferă utilizatorilor o experiență îmbunătățită în ceea ce privește funcțiile multitasking. Prin intermediului noului Multi Window, utilizatorii pot comuta între aplicații, fără a închide fereastra sau a deschide o nouă pagină, ceea ce înseamnă că pot folosi simultan mai multe programe. Spre exemplu, se poate scrie un mesaj sau un mail în același timp în care se navighează pe internet din browser.
Noul terminal de la Samsung va fi disponibil în două variante, de 32 GB și de 64 GB. În prezent noul model poate fi achiziționat cu 3.200 de lei de la magazinul online eMag.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026