CEC a transmis comisiei de privatizare forma finala a auditului KPMG
CEC a transmis comisiei de privatizare forma finala a auditului KPMG
Consultantul KPMG a finalizat auditul limitat privind rezultatele financiare dupa primele sase luni ale Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC), document aprobat de consiliul de administratie al bancii si transmis, marti, comisiei de privatizare.
“Potrivit criteriilor IFRS (standardele internationale de raportare financiara – n.r.), avem un nivel al provizioanelor foarte putin peste calculele noastre, cu numai 60.000 de lei, si un profit usor mai jos comparativ cu cele 20 de milioane lei raportate la sase luni”, a declarat, marti, pentru MEDIAFAX, presedintele CEC, Eugen Radulescu.
Oficialul CEC a adaugat ca, de la acest moment, termenele pentru privatizarea bancii depind exclusiv de negocierile dintre comisia de privatizare si cei doi finalisti. Comisia de privatizare urmeaza sa stabileasca forma finala a contractului de vanzare a bancii, care va fi aprobat de Guvern. Ofertele financiare imbunatatite vor fi depuse la opt zile dupa primirea contractului de catre Natioanl Bank of Greece si OTP.
Termenul avansat initial pentru depunerea ofertelor finale a fost 31 august, dar autoritatile au anuntat inainte de expirarea sa ca procedura va fi amanata, intrucat cei doi ofertanti – Natioanl Bank of Greece si OTP Ungaria – au solicitat un audit al rezultatelor CEC pe primele sase luni conform standardelor internationale. Mediafax
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026