CEC cere stramutarea procesului cu FNI
CEC cere stramutarea procesului cu FNI
Avocatul CEC a cerut ieri Curtii Supreme de Justitie stramutarea procesului cu FNI din Bucuresti in alt oras din tara pentru a nu exista presiuni din partea pagubitilor fondului, care au anuntat ca in sala de judecata vor fi prezente peste 3000 de persoane, au declarat surse din Consiliul de Administratie al CEC. Locul de desfasurare a litigiului se va stabili pe 19 septembrie.
Astazi insa la Curtea de Apel va avea loc prima infatisare in cadrul apelului formulat de CEC fata de decizia Tribunalului Bucuresti care a confirmat legalitatea contractului prin care CEC a garantat sumele depuse de investitori la FNI.
“Noi nu suntem de acord cu stramutarea procesului, pentru ca justitia nu poate fi influentata de protestele investitorilor FNI”, a spus avocatul FNI Ana Diculescu. Ea a precizat ca aparatorii FNI se vor prezenta astazi in fata instantei pentru a lua la cunostinta de cererea de stramutare si pentru a depune motivele prin care solicita judecatorilor respingerea apelului.
In motivele de apel, CEC solicita anularea contractului semnat, in decembrie 1999, de fostul presedinte Camenco Petrovici, cu Fondul National de Investitii, privind garantarea sumelor depuse de investitori, intrucat acest document a fost incheiat cu nerespectarea normelor Legii bancare.
In luna ianuarie a acestui an, CEC a denuntat respectivul contract, pe motiv ca a fost semnat numai de fostul presedinte CEC si nu a fost aprobat si de Consiliul de Administratie.
Investitorii FNI au anuntat ca se vor aduna astazi dimineata, in fata Curtii de Apel Bucuresti, dupa care vor pleca intr-un mars prin Capitala pentru a protesta in fata mai multor institutii. Politia sustine insa ca acest mars este ilegal, pentru ca primarul Bucurestiului a respins cererea de autorizare a protestului.
Presedintele Asociatiei Nationale a Investitorilor FNI (ANI-FNI), Ovidiu Mazilescu, a declarat pentru Mediafax ca nu va renunta la manifestatia din fata Curtii de Apel. El a adaugat ca actiunea, la care sunt asteptati aproximativ 3.000 de membri, din toata tara, a fost autorizata si urmeaza sa se desfasoare intre orele 11.00-14.00.
Protestatarii intentioneaza ca apoi sa se deplaseze, cu autobuzele, din aoseaua Oltenitei pana la sediile ministerelor de Finante si Justitiei, unde vor continua manifestatia. Dupa aceea, ei spun ca vor merge in fata sediului central al CEC, din Calea Victoriei.
Principala cerere a investitorilor FNI este returnarea titlurilor de participare la ultima valoare afisata de SOV Invest, care este de 103.000 de lei. Intr-un raport al CNVM, transmis comisiei parlamentare de control a situatiei de la FNI, se arata ca valoarea la care poate fi onorata rascumpararea unui titlu de participare este de circa 7.000 de lei.
Contractul de fidejusiune/cautiune incheiat de FNI si SOV Invest cu CEC presupunea garantarea sumelor de catre CEC si returnarea titlurilor la ultima valoare afisata.
Investitorii FNI din Bistrita i-au inmanat ieri ambasadorului SUA la Bucuresti James Rosapepe, aflat in vizita in orasul Bistrita, un memoriu si i-au prezentat situatia creata. Rosapepe s-a aratat interesat de problemele investitorilor si a intrebat cum s-a putut ajunge intr-o asemenea situatie.
“Regret ce s-a intamplat. ai eu am pierdut bani la investitii facute in SUA. atiu cat de mult doare acest lucru”, a spus ambasadorul.
-
Bucureștiul intră pe harta marilor evenimente internaționale: infrastructură pentru până la 8.000 de participanțiInfo · 13 noiembrie 2026
-
PENNY deschide magazin în locul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi istorice din București. În același spațiu a funcționat și Mega Image, dar a închisRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Cursa pentru angajare: cine conduce clasamentul aplicărilor pe platformele de recrutare și care sunt cele mai căutate joburi în funcție de generațieZF Gen Z · 13 noiembrie 2026