CEC își cheamă clienții la bancă pentru a le modifica contractele de credit
CEC Bank, singura bancă de top rămasă în portofoliul statului, a trimis scrisori clienților care au credite în derulare pentru a-i chema la bancă să semneze actele adiționale ce transpun prevederile Ordonanței de Urgență privind contractele de credit pentru persoanele fizice adoptată de Guvern în luna iunie, au anunțat reprezentanții băncii
CEC Bank, singura bancă de top rămasă în portofoliul statului, a trimis scrisori clienților care au credite în derulare pentru a-i chema la bancă să semneze actele adiționale ce transpun prevederile Ordonanței de Urgență privind contractele de credit pentru persoanele fizice adoptată de Guvern în luna iunie, au anunțat reprezentanții băncii. Astfel, clienții vor beneficia potrivit legii de eliminarea comisionului de rambursare anticipată a împrumutului și în plus vor avea posibilitatea de a-și restructura creditele în anumite circumstanțe. La sfârșitul lunii trecute, CEC a înlocuit și dobânda de referință a băncii cu indicatorii Robor, Euribor sau Libor.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026