CEC mai ramane la stat cel putin patru ani
CEC va ramane in proprietatea statului cel putin inca patru ani, o decizie privind reluarea procesului de privatizare si metoda de vanzare a actiunilor urmand sa fie luata dupa 2011, cu doi ani peste termenul avansat de Guvern si conducerea bancii. Privatizarea CEC va fi decisa dupa derularea unui program de restructurare a bancii, pentru recastigarea pozitiei avute pe piata romaneasca, conform u…
CEC va ramane in proprietatea statului cel putin inca patru ani, o decizie privind reluarea procesului de privatizare si metoda de vanzare a actiunilor urmand sa fie luata dupa 2011, cu doi ani peste termenul avansat de Guvern si conducerea bancii. Privatizarea CEC va fi decisa dupa derularea unui program de restructurare a bancii, pentru recastigarea pozitiei avute pe piata romaneasca, conform unui document al Ministerului Economiei si Finantelor transmis la Guvern saptamana trecuta. “Ministerul Economiei si Finantelor, impreuna cu conducerea CEC, urmareste minimizarea efectelor nefavorabile ale procesului de restructurare, avand in vedere totodata eficientizarea institutiei. Precizam ca decizia privind reluarea procesului de privatizare, precum si metoda de privatizare urmeaza a fi stabilita dupa 2011”, se arata in documentul semnat de ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian. Presedintele CEC, Radu Ghetea, a declarat, in luna mai, ca oricare ar fi decizia autoritatilor – privatizarea cu un investitor strategic, respectiv Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) ori International Finance Corporation (IFC), ca in cazul BCR, sau pe piata de capital -, aceasta nu va putea fi realizata mai devreme de sfarsitul anului 2009, odata cu finalizarea primei etape de dezvoltare a CEC. Statul a decis in iarna sa respinga unica oferta de cumparare a CEC, venita de grecii de la NBG. In schimb, Guvernul a operat o majorare a capitalului bancii cu 150 de milioane de euro, pentru a sustine un proces de reorganizare, urmand ca CEC sa se dedice intr-o masura mai mare finantarii intreprinzatorilor agricoli si firmelor mici.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026