CEC va contesta din nou contractul cu FNI
CEC va contesta din nou contractul cu FNI
Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) va contesta la Curtea de Apel Bucuresti, cel mai probabil in cursul acestei saptamani, hotararea Tribunalului Bucuresti (TB) potrivit careia ar trebui sa-i despagubeasca pe depunatorii Fondului National de Investitii (FNI), au declarat Ziarului Financiar surse din CEC.
Potrivit surselor citate, CEC a primit vineri instiintarea oficiala de la TB prin care se anunta respingerea, in sedinta publica, a actiunii CEC prin care aceasta solicita anularea contractului cu FNI privind garantarea sumelor depuse de investitori.
De asemenea, CEC a primit vineri o cerere din partea SOV Invest prin care aceasta solicita onorarea rascumpararilor pentru deponentii de la FNI, conform contractului de garantare intre CEC si SOV Invest.
CEC a decis sa raspunda SOV Invest la cererea formulata, printr-o scrisoare, in care precizeaza printre altele ca potrivit contractului de fidejusiune-cautiune (daca s-ar accepta drept valabil) gajatorul, adica CEC, ar trebui sa-si intre in drepturi – practic sa treaca la plata despagubirilor – numai dupa ce SOV Invest va vinde toate activele FNI (isi va stabili exact valoarea activelor pe care o detine Fondul), ceea ce deocamdata nu este posibil. SOV Invest a fost suspendata ca societate de administrare, deci nu poate functiona.
“Sa presupunem ca ar trebui sa platim despagubiri celor de la FNI, dar, potrivit contractului ar trebui sa garantam valoarea activului net calculata de depozitarul Fondului si cum depozitar nu a existat nu avem baza de pornire. N-ar trebui sa scapam din vedere si faptul ca SOV Invest ne-a trimis aceea scrisoare ca si cum decizia judecatoreasca ar fi fost definitiva – nu a luat in calcul posibilitatea ca noi sa facem apel”, au afirmat sursele citate mai sus.
Surse sunt de parere ca scrisoarea trimisa de SOV Invest CEC-ului este pur formala, “doar pentru justificare fata de deponenti”, pentru ca oricum erau cunoscute din start aceste contraargumente.
Pana acum au fost inregistrate 219.118 reclamatii, depunatorii revendincand o suma de peste 6.700 mld. lei, suma investita initial de acestia fiind de 4.400 mld. lei. La FNI, imediat dupa prabusire, s-au mai gasit active estimate la 200-300 mld. lei.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026