Versiunea completă
Bănci și Asigurări

CEC vrea sa dea si mai multi bani pentru case

Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) a redus din nou, la mai putin de trei saptamani, cu un punct procentual, pana la 35% pe an, dobanzile percepute la creditele in lei acordate populatiei pentru construirea, repararea sau consolidarea locuintelor

Ionela Nuta · 19 noiembrie 2001 · 1 min de citit

Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) a redus din nou, la mai putin de trei saptamani, cu un punct procentual, pana la 35% pe an, dobanzile percepute la creditele in lei acordate populatiei pentru construirea, repararea sau consolidarea locuintelor.

Anterioara scadere – de cinci puncte procentuale a fost operata incepand cu 1 noiembrie.

In acest moment, celelalte banci care acorda imprumuturi pentru cumpararea de case percep dobanzi de cel putin 40% pe an.

La Banca Transilvania, de exemplu, o persoana fizica plateste pentru un credit pe o perioada de pana la 5 ani o dobanda de 42% pe an, in timp ce la Banca Romana pentru Dezvoltare daca imprumutul este pe un an dobanda este de 40% pe an, iar daca perioada de creditare este mai mare de 13 luni dobanda este de 41% pe an.

CEC a redus de la inceputul lui noiembrie si dobanzile la celelalte tipuri de credite acordate persoanelor fizice.

Astfel, pentru creditele pentru cumpararea de autoturisme reducerea a fost de la 42% pe an la 40% pe an, la creditele pentru cumpararea de bunuri de folosinta indelungata, acordate pe termen mediu (1-3 ani) si scurt (1 an) de la 42% la 40% pe an, respectiv de la 41% la 40% pe an.

Creditele pentru locuinte fac in ultima vreme parte din oferta a tot mai multor banci, batalia dandu-se pe dobanzile percepute, giranti si garantii.

Pentru depozitele pe o perioada de o luna pe care persoanele fizice le constituie la CEC dobanzile sunt de 27% pe an, in timp ce o persoana juridica dobanzile fluctueaza in intervalul 27-29% pe an.

Citește și