Cehia bate palma cu SUA pentru eliminarea vizelor
Cehia si Statele Unite au semnat un memorandum care va duce la suspendarea regimului de vize pentru cetatenii cehi pana la sfarsitul lunii octombrie, ceea ce a suparat Comisia Europeana care acuza Praga ca nu a respectat legislatia europeana. Executivul UE a facut apel la statele membre sa permita ca negocierile cu SUA sa se defasoare la nivelul blocului comunitar, pentru a preveni proliferarea a…
Cehia si Statele Unite au semnat un memorandum care va duce la suspendarea regimului de vize pentru cetatenii cehi pana la sfarsitul lunii octombrie, ceea ce a suparat Comisia Europeana care acuza Praga ca nu a respectat legislatia europeana. Executivul UE a facut apel la statele membre sa permita ca negocierile cu SUA sa se defasoare la nivelul blocului comunitar, pentru a preveni proliferarea acordurilor nationale separate privind masurile de securitate. “Comisia isi rezerva desigur dreptul de a lua masurile corespunzatoare. O actiune comuna confera intregii Uniuni Europene o putere sporita de negociere si in orice caz competenta CE nu este negociabila”, a declarat un purtator de cuvant al Executivului UE. Documentul dintre cele doua tari a fost semnat marti de ministrul ceh de interne Ivan Langer si de secretarul american pentru securitate interna Michael Chertoff la Washington, in prima zi de vizita a premierului Mirek Topolanek in Statele Unite. Memorandumul a fost dezbatut ieri de ambasadorii UE, iar azi de ministrii europeni de interne.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026