Cehii de la Hame isi fac la Caracal baza de export pentru UE
Cehii de la Hame isi fac la Caracal baza de export pentru UE
Compania Hame Romania, una dintre cele mai mari investitii cehe din industria alimentara locala, va transforma fabrica de la Caracal intr-o baza de export pentru Europa de Est, dupa integrarea Romaniei in Uniunea Europeana.
Hame este unul dintre primii cinci producatori de conserve de pate de pe piata locala, cu afaceri de 8,5 mil. euro in primele opt luni din acest an, duble fata de 2005.
“Incepand cu 2007, Romania va deveni o baza de export pentru Bulgaria, Moldova, Ungaria, Serbia si Muntenegru”, a declarat Martin Ducha, director comercial al Hame Romania. Valoarea exporturilor va trece de 2 mil. euro in 2007, urmand sa creasca anual cu circa 60%.
“Exporturile fabricii din Caracal sunt nesemnificative in acest moment, majoritatea pietelor din estul Europei fiind acoperite de unitatile de productie din Cehia”, mai spune Ducha.
Din ce in ce mai multe companii multinationale care detin centre de productie in Romania spun ca dupa integrarea in UE nu va fi mai rentabil sa ai un centru de productie local, miza cazand pe centrele regionale. Eliminarea taxelor vamale este primul factor care va sustine aceasta constructie regionala.
Reprezentantii Coca-Cola HBC Romania, imbuteliatorul bauturilor Coca-Cola pe piata locala, spun ca fabrica de la Timisoara a grupului este gandita astfel incat sa poata aproviziona cu produse Balcanii si Europa Centrala.
Grupul francez Danone, care detine o fabrica de produse lactate in Bucuresti, a anuntat ca aceasta va coordona activitatile unui centru regional, care cuprinde filialele din Bulgaria, Moldova si zona Adriatica.
Pe de alta parte, reprezentantii Tuborg Romania, cel mai mare exportator de bere, intrati si pe piata bauturilor racoritoare, spun ca vor investi intr-o facilitate de productie pentru sucuri naturale in momentul in care fabrica ar putea deveni furnizor regional.
Compania ceha Hame a achizitionat in ianuarie anul trecut producatorul de preparate din carne Romconserv Caracal, demarand atunci reconstructia fabricii cu investitii de cateva milioane de euro.
Numarul angajatilor a crescut de la 60, in momentul preluarii, la peste 250 in acest moment.
Piata conservelor din carne este estimata la 45-50 mil. euro, cei mai importanti competitori ai Hame fiind Scandia, Orkla Foods (cu brandul Ardealul), Glina (cu Mandy) si Antrefrig.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026