Cei 47 de ronini, în versiune americană/ de Elisabeta Lăsconi

Legenda celor 47 de ronini a ajuns la noi prin filiera Jorges Luis Borges, în anii 70-80, când lipseau cunoscătorii de limbă japoneză, implicit traducătorii din literatura japoneză. Dintre toate narațiunile care compun Istoria universală a infamiei, poate cel mai unitar volum și capodopera borgesiană, preferata mea rămâne până astăzi – Necuviinciosul maestru de ceremonii Kotsuke no Suke, acolo am descoperit prima oară tradiția japoneză, relația dintre seniori și samurai, condiția de ronin, ca și codul onoarei sau autoritatea shogunului.

Probabil că legenda borgesiană a creat curiozitate, apoi interes, mai târziu de-a dreptul fascinație față de cultura și civilizația niponă. Așa că n-am rezistat tentației de a regăsi faimoasa legendă fie și sub forma unui roman al unei scriitoare americane, care nici măcar nu este roman propriu-zis, ci adaptarea literară a scenariului realizat de Chris Morgan și Hosseini Amini, transformat tot de Chris Morgan și Walter Hamada în scenariul unui film ce țintea să devină megasucces de public, cu actorul Keanu Reeves în rolul principal.

Romanul și filmul care s-au bazat pe același scenariu au apărut în 2013. Filmul a rulat în ziua de Crăciun, dar n-a avut succesul scontat de producători, iar romanul a fost publicat în mai 2014 la Editura Nemira, în traducerea Ceciliei Preda. Scriitoarea americană care a semnat adaptarea literară este Joan D. Vinge, cunoscută iubitorilor de SF și fantasy prin romanul Regina zăpezii, o carte deja clasică. E nevoie de curaj pentru a rescrie un subiect arhicunoscut, într-o epică amplă, de aproape 500 de pagini, și de imaginație ca să-i ții pe cititori cu sufletul la gură.

Și într-adevăr, tenta fantasy dă o turnură nouă povești faimoase, păstrând toate datele istorice: shogunatul și autoritatea shogunului, politici diferite față de seniorii fideli și față de cei neutri în anii de lupte pentru supremație, izolarea țării și accesul străinilor doar pe o insulă îngustă Dejima și schimburile comerciale supravegheate și dirijate. Nu doar documentarea istorică se vede, ci și o familiarizare cu geografia arhipelagului, cu spiritul epocii și cutumele ei. Farmecul cărții îl dă infuzia mitologică (tengu și demoni, făpturi stranii precum un kirin, vulpea cu un ochi roșietic și altul albastru ce se preschimbă într-o frumoasa vrăjitoare) și conflictele profunde.

Primul conflict opune două cutume: cea veche aparținând codului samurailor, a căror rațiune este războiul, și Bakufu, instituția creată de shogunat după instituirea păcii, ca să-i poată domina atât pe seniori, cât și pe samurai. Conform vechiului cod, un războinic poate deveni samurai prin el însuși, dar în shogunat un samurai descinde obligatoriu dintr-o familie de samurai. Shogunatul a făcut din căsătorie o chestiune de interes politic și social, de alianțe între familii, pe când vechiul cod îi considera căsătoriți pe cei ce au petrecut trei nopți împreună.

Și mai interesant este al doilea conflict: lupta dintre două cupluri – unul alcătuit din Kai, poreclit Corcitura, și Mika, fiica seniorului de Ako, suflete-pereche ce se recunosc de la prima privire schimbată când sunt copii, altul format de Kira, seniorul ticălos și lingușitor, diabolic prin felul cum manevrează faptele în folosul său, și femeia-vulpe care-i asigură ajutor apelând la magie. De aici se insinuează și frământările interioare ale mai multor samurai, care-și împlinesc datoria față de senior, dar mai ales, reușesc să-și depășească prejudecățile.

Personajele cele mai interesante sunt Kai și Mitsuke, care aspiră la condiția umană, la iubire, deși au naturi și istorii diferite. Și iubirea lui Kai pentru Mika, a lui Mitsuke pentru Kira încalcă legile firii pentru că ei aparțin unor lumi diferite și aleg să-și părăsească universul propriu, dar aleg căi diferite, una care salvează, alta care distruge. Kai Corcitura și Mitusuke vrăjitoarea dau noutate și mister poveștii cunoscute, fac din rescrierea ei o lectură pasionantă.

Joan D. Vinge, Cei 47 de ronini, traducere din limba engleză de Cecilia Preda, Editura Nemira, 2014, 496 pag.