Cei o sută. Bastonul contelui/ de Gheorghe Schwartz
Gheorghe Schwartz s-a născut la 16 septembrie 1945, în Lugoj. A absolvit, în 1968, Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj și este doctor în filozofie. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România în 1976, iar din 1990 este membru în Consiliul de Conducere al Uniunii Scriitorilor. A publicat 29 de cărți și a obținut 18 premii și distincții literare, prin…
Când, după ce Robert, cel care a fost întotdeauna socotit a fi fost “cel mai bun prieten al celui de Al Optzeci și șaselea”, s-a întors acasă și a uzurpat puterea din han, și după ce lupta sa cu A Doua Marie, nora Contelui Lorenzzi și mama Celui de Al Optzeci și șaptelea, s-a terminat cu fuga acesteia, Robert a trimis mai mulți oameni în urma celor pe care îi considera – câtă vreme se aflau în viață – pericolul principal pentru dominația sa. (Dar viitorul nu se conformează întotdeauna logicii oamenilor: Al Optzeci și șaptelea și mama sa nu i-au mai creat probleme lui Robert, el fiind răpus de intrigile următorilor aspiranți la conducerea
hanului, animalele de pradă sfâșiindu-se deseori și între ele, în lupta pentru ciolan.) Câțiva ucigași plătiți de Robert au ajuns prea târziu la Obersdach, alții au fugit cu banii primiți pentru misiunea încredințată, doi fiind omorâți de însoțitorii urmăriților. A durat aproape trei luni până ce Robert i-a localizat pe fugari în Alsacia și încă două săptămâni până ce conacul fortificat de la Storckensohn a fost înconjurat de luptători din “armata de oameni” veniți din Saxonia. Și s-a întâmplat ca unii asediatori să-i cunoască pe unii dintre apărătorii Celei de A Doua Marie și a fiului ei. Cu alte ocazii, au participat la aceleași misiuni… Bărbații aceia, fideli și bine antrenați, s-au pomenit în derută. De cine să asculte? Cine era adevăratul stăpân? În numele cui trebuiau să acționeze? Nimeni din “armata de oameni” nu cuteza să trădeze – cine a încercat vreodată așa ceva a fost prins și în gaurăde șarpe și pedepsit exemplar, atât el, cât și toți ai săi. Dar, de data asta, nu știau de care parte era trădarea. Punând jos armele, oamenii s-au așezat la sfat. Cei mai bătrâni și mai isteți dintre ei au hotărât s-o sacrifice pe mamă – ea, în fond, nefiind decât un tutore vremelnic – și să-l facă scăpat pe adevăratul moștenitor,
care, și datorită vârstei fragede, putea fi exonerat de orice suspiciune.
Pentru aceasta, s-a convenit să se spună că, aflând de primejdie, Cea de A Doua Marie și-ar fi expediat feciorul în grija unor oameni de încredere în Țările de peste Mări. De ce n-a fugit mai departe și ea? Păi, fiindcă ea, soția Celui de Al Optzeci și șaselea și mama celui de Al Optzeci și șaptelea, era decisă să lupte și mai departe pentru redobândirea uriașei averi.
acoperită de unul dintre cei doi paznici ai săi, a văzut cum, opunându-se fără a avea nicio șansă de scăpare, mama sa a reușit să-i facă pe indivizii aceia reci, acționând din datorie, dar fără patimă, să se transforme din mașinării în oameni, iar din oameni în fiare. Dacă mama sa ar fi înțeles situația, și-a spus mai târziu Al Optzeci și șaptelea, ar fi murit cu demnitate și împăcată. Așa, femeia de treizeci de ani le-a stârnit poftele călăilor ei și, refuzând să se umilească ascultându-le poruncile, aceștia s-au amuzat batjocorind-o tot mai mult. La început, înainte de a degenera în
dezmăț, i-au permis Celei de A Doua Marie să-și spună ultima rugăciune, dar cum ea continua să-și susțină drepturile, i s-a cerut să îngenuncheze și să se împace cu Domnul. Degeaba, femeia parcă nici nu-i auzea, țipa tot mai tare ceea ce avea pe suflet. “În genunchi!” i-a poruncit cel ce era pregătit să-i dea lovitura de grație, iar ea, neînțelegând că i se dă șansa de a mai vorbi cu Dumnezeu și crezând că doar vor s-o umilească, s-a opus. Așa a început totul și de aici lucrurile au degenerat definitiv. Erika, prietena și slujitoarea ei nedespărțită, nu s-a opus și a murit în pace. Marie nu, ea n-a vrut să îngenuncheze în fața asasinilor ei și, până la urmă, nu numai că au pus-o pe podea, dar au ajuns, cu toată împotrivirea ei, s-o facă să se și târască în genunchi și goală de la unul la altul. Ea se zbătea, îi mustra și îi jignea, iar ei, parcă uitând că nu trebuiau decât s-o ucidă, au trecut la amuzament. Nu, acum ei nu mai erau membrii “armatei de oameni”, acum bărbații aceia au devenit niște torționari perverși. Iar când, după o vreme, biata femeie n-a mai avut putere să se împotrivească, înfierbântații ei călăi, dezamăgiți că plăcerea le este pe punctul de a se sfârși, o mai ațâțau ei ca să opună rezistență. “N-ar fi trebuit să se împotrivească! își tot repeta Al Optzeci și șaptelea.Și așa n-a avut nicio șansă! Dacă ar fi înțeles acest lucru, n-ar fi trecut prin acel supliciu îngrozitor și ar fi murit ca și Erika, fără atâta suferință!”
De aici, scribul s-a putut întoarce la munca sa. Adolescentul și apoi bărbatul pe lângă care a trecut de atâtea ori, fără să-l recunoască, și-au devoalat identitatea, chiar dacă, mai mult ca sigur, au rămas destule pete albe și în biografia lor.
Scribul se scuză iarăși: cum să recunoști în dezvoltarea unei ființe atât de umile pe cel ce în copilărie fusese socotit viitorul șef ideal al unui imperiu economico-financiar de talia Hanului Diavolul Argintiu din Hanovra? Cum să identifici într-un personaj așa de umil fosta speranță emanând autoritate, capabilă să-și impună cu ușurință ideile? Cum doar să și gândești că o personalitate neobișnuit de precoce, educată de mică pentru a fi conducător, să decadă într-așa o măsură în ochii celor din jur?
Regăsindu-l pe Al Optzeci și șaptelea în Alsacia, alături de cei doi bărbați desemnați să aibă grijă de el, scribul se desparte, după șapte generații, de Hanul Diavolul Argintiu. Ceea ce s-a întâmplat mai departe acolo nu mai face parte din saga Celor O Sută. După cumplita scenă a morții mamei sale, băiatul pur și simplu a amuțit și n-a mai vorbit săptămâni în șir. Toată lumea era convinsă că va muri. Cuvintele, momentele zilnice, viața în general nu mai aveau niciun sens pentru el. Mai continua doar să mănânce, să doarmă, să-și facă nevoile. Nu mai avea niciun plan, nicio aspirație, niciun viitor. Veștile pe care le auzea din discuțiile dintre cei doi bărbați ce-l aveau în grijă îl interesau prea puțin, chiar și atunci când aceia încercau să găsească o continuare pentru propria lui viață. Marea lor problemă era că nu mai știau la picioarele cui să-și pună tradiționala fidelitate. Situația stăpânilor din han se modifica mereu, iar veștile veneau cu întârziere: de prea multe ori, ceea ce aflau astăzi poate că n-a mai avut relevanță încă de ieri. Când a sosit informația că Robert a fost pus sub acuzare, judecat și condamnat pentru că l-ar fi omorât pe moștenitorul legitim, pe Fiul Contelui, cei doi nu mai știau ce să facă în continuare cu băiatul pe care-l aveau în custodie.
Din volumul în pregătire la Editura Curtea veche
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026