Cel mai mare fond de hedging se așteaptă la un deceniu de stagnare
Cea mai mare companie de hedging din lume, Bridgewater Associates, se pregătește pentru cel puțin un deceniu de creștere economică redusă și șomaj ridicat în marile economii dezvoltate, potrivit The Wall Street Journal.
Cea mai mare companie de hedging din lume, Bridgewater Associates, se pregătește pentru cel puțin un deceniu de creștere economică redusă și șomaj ridicat în marile economii dezvoltate, potrivit The Wall Street Journal.
Managerii Bridgewater apreciază că aceste economii, în principal SUA și Europa, pe care le descriu ca fiind “zombi”, vor rămâne astfel până când vor reuși să rezolve problema datoriilor foarte mari.
Președintele miniștrilor de finanțe din zona euro, Jean-Claude Juncker, a avertizat miercuri că Europa se apropie de recesiune, scrie The Telegraph.
“Ceea ce avem este imaginea unor sisteme economice stricate care funcționează la capacitate de avarie”, a afirmat Robert Price, director șef de investiții la Bridgewater. El atenționează că situația economică și financiară dificilă va face ca dobânzile din SUA și Europa să rămână blocate în jurul valorii zero mai mulți ani.
Price apreciază că acțiunile vor rămâne vulnerabile la scăderile bruște ale cotațiilor cauzate de șocuri precum veștile proaste venite din Europa. Dar pentru investitorii pe termen lung, care au ca perspectivă următorul deceniu, capitalurile ar putea fi o achiziție bună, a adăugat acesta.
Prince creionează o perspectivă sumbră în privința provocărilor cu care se vor confrunta economiile Statelor Unite și Europei.
Între timp, Europa se îndreaptă către o recesiune gravă, acțiunile politicienilor fiind limitate de criza bancară și a datoriilor suverane, care sunt interconectate.
“Băncile insolvente susțin țările insolvente, iar țările insolvente susțin băncile insolvente”, descrie Price situația.
Investitorii urmăresc atent estimările realizate de Bridgewater datorită poziției pe care compania o are în mediul competitiv al investițiilor de hedging. Fondul Pure Alpha Strategy, compania emblemă a Bridgewater, este considerat unul dintre cele mai mari fonduri din lume. În primele unsprezece luni ale anului trecut valoarea acestuia a crescut cu 25%, spun surse apropiate situației. Un fond de investiții obișnuit a scăzut în medie cu 3,7%, potrivit Hedge Fund Research.
Fondat în anul 1976 de către Ray Dalio, fondul administrează active de 125 de miliarde de dolari și are 1.400 de angajați. Dintre clienții companiei fac parte instituții precum fondurile de pensii, guvernele altor țări și bănci centrale străine.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026