Cel mai mare oraș american pus sub administrare specială din cauza datoriilor
Detroit a devenit cel mai mare oraș din Statele Unite pus sub administrare specială din cauza datoriilor, guvernatorul statului Michigan, Rick Snyder, numind ca manager pe Kevyn Orr, un avocat care s-a ocupat de reorganizarea Chrysler Group, relatează Bloomberg.
Orr, avocat specializat în falimente, partener la firma Jones Day din Washington, a ajutat Chrysler că obțină de la guvernul american 4,96 miliarde de dolari necesari pentru restructurarea operațiunilor.
“Când am auzit acest nume, m-am gândit că este grozav pentru Detroit. Kevyn Orr înseamnă foarte mult”, a declarat Spencer Overton, profesor de drept la George Washington University în Washington și prieten cu Orr.
Orașul Detroit a avut anul trecut un deficit de aproape 327 milioane de dolari și are obligații financiare pe termen lung în valoare de 14 miliarde de dolari.
Locuitorii Detroitului sunt nemulțumiți de lipsa serviciilor orășenești, în timp ce primăria se va confrunta cu negocieri dificile cu sindicatele.
Pe ansamblu, situația nu este cu mult diferită de cea existentă la Chrysler în 2009, când compania a înregistrat pierderi de aproape 3,8 miliarde de dolari.
Chrysler a intrat în faliment, grupul italian Fiat a preluat activele atractive ale companiei, iar restul au fost lichidate. Profitul net al Chrysler a crescut anul trecut la 1,67 miliarde de dolari, de la 183 milioane dolari în 2011.
Rezolvarea problemelor orașului Detroit va fi diferită de situația Chrysler, dar experiența de la producătorul auto va fi folositoare, a spus Orr, care și-a dat demisia de la Jones Day din Washington, pentru a prelua postul din Michigan.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026