Cel mai puternic executiv din România, la ZF Power Summit 2014
Mariana Gheorghe, directorul general executiv al Petrom, cea mai mare companie locală, va participa la ZF Power Summit 2014, evenimentul care-i va aduce la început de an pe cei mai importanți manageri din energie alături de autoritățile statului pentru o dezbatere despre tendințele și provocările sectorului energetic.
Mariana Gheorghe, directorul general executiv al Petrom, cea mai mare companie locală, va participa la ZF Power Summit 2014, evenimentul care-i va aduce la început de an pe cei mai importanți manageri din energie alături de autoritățile statului pentru o dezbatere despre tendințele și provocările sectorului energetic.
Mariana Gheorghe a preluat frâiele Petrom în vara anului 2006. Atunci profitul Petrom a fost de 648 de milioane de euro, iar afacerile ajungeau la 3 miliarde de euro, pentru ca în primele nouă luni din 2013 câștigul net consolidat al companiei să ajungă la 833 mil. euro, iar afacerile la 4,1 mld. euro. Astfel, producătorul de petrol și gaze are toate șansele să termine anul 2013 cu un profit istoric de un miliard de euro.
Anul acesta, Petrom alături de partenerul său ExxonMobil vor merge mai departe cu explorările din Marea Neagră, dar investițiile celor două companii vor depinde de regimul de redevențe pe care-l va adopta statul român. Piața petrolieră este în continuare sub presiune din cauza cererii care refuză să crească, în timp ce prețurile se mențin aproximativ constante.
Ce politică de investiții va avea Petrom anul acesta și cum vede piața petrolieră cel mai puternic executiv din România? Ce rol poate juca România în regiune prin gazele din Marea Neagră și cât ar putea să coste un baril de petrol sau un litru de benzină la finalul acestui an? Aflați răspunsurile pe 25-26 februarie, la o nouă ediție a ZF Power Summit.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.02.2014
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Aeroporturi București pregătește cumpărarea pachetului de 20% deținut de Fondul Proprietatea, evaluat la 300 mil. euro. Selecția consultanților s-a încheiat în octombrie, dar FP spune că nu există încă detalii despre momentul și structura tranzacțieiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026