Cel mai recent Premiu Nobel, la Litera/ de Ziarul de duminică

Scriitoarea și jurnalista Svetlana Alexievich (Svetlana Aleksievici) a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2015, „pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinței și curajului în zilele noastre”, potrivit motivației Comitetului Nobel. Este o scriitoare angajată politic, născută în Ucraina în 1948. A denunțat războiul, violența și minciuna din care a fost „țesută” istoria fostului imperiu sovietic. Prima femeie de limbă rusă care a primit premiul Nobel, Svetlana Aleksievici calcă astfel pe urmele celor trei scriitori de limbă rusă recompensați cu acest trofeu literar prestigios – Boris Pasternak (1958), Aleksandr Soljenițîn (1970)  și Iosif Brodski (1987). De asemenea, ea este a 14-a femeie care câștigă premiul Nobel pentru literatură de la crearea acestei distincții, în 1901. Svetlana Aleksievici s-a născut pe 31 mai 1948, în orașul Ivano-Frankivsk din Ucraina, dintr-un tată belarus și o mamă ucraineancă. După serviciul militar al tatălui, familia s-a mutat în Belarus, unde ambii părinți au lucrat ca profesori. După ce și-a terminat studiile, Svetlana Aleksievici s-a dedicat carierei de profesor și jurnalismului. Între 1967 și 1972, a studiat jurnalismul la Universitatea din Minsk. Din cauza pozițiilor sale critice, a fost obligată, după ce a obținut diploma universitară, să accepte un loc de muncă la un ziar de provincie, în Brest, un oraș aflat în apropiere de granița poloneză. Ulterior, a putut să revină în Minsk.

Timp de mulți ani, s-a documentat și a strâns materiale pentru prima ei carte – „Războiul nu are chip de femeie” – ce a avut la bază interviuri cu câteva sute de  femei care au luptat în Al Doilea Război Mondial.Volumul „Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor”, apărut în 1997, are ca subiect central  dezastrul nuclear de la Cerbobîl și consecințele sale.

Metoda ei de lucru a constat, în cazul mai multor cărți, în realizarea unui colaj de voci umane care relatează o epocă istorică, pentru a-i aprofunda conștiința. Din aceeași serie literară face parte și romanul „Ultimii martori”.

Din cauza opiniilor sale disidente, Svetlana Aleksievici s-a autoexilat periodic,  locuind în Italia, Franța, Germania și Suedia.

Două dintre cărțile Svetlanei Aleksievici au apărut recent la Editura Litera.

Svetlana Aleksievici – Războiul nu are chip de femeie

Traducere din limba rusă de Ion Covaci. Ediție revizuită și note de Justina Bandol.

Al Doilea Război Mondial nu va ajunge niciodată să-și dezvăluie întreaga grozăvie. În spatele faptelor de arme, al atrocităților și al crimelor monstruoase comise împotriva civililor se ascunde o altă realitate. Aceea a miilor de femei sovietice trimise pe front împotriva inamicului nazist. Svetlana Aleksievici și-a dedicat șapte ani din viață colectării mărturiilor unor femei care, multe dintre ele, la momentul acela erau abia ieșite din copilărie. După primele sentimente de euforie, asistăm la o schimbare radicală de ton, pe măsură ce ajungem la încercarea fatală a luptei, însoțită de partea sa de întrebări și de suferință. Abandonând tăcerea în care și-au găsit refugiul, aceste femei îndrăznesc, în sfârșit, să prezinte războiul așa cum l-au trăit. „Svetlana Aleksievici este unul dintre cei mai valoroși scriitori ai vremurilor noastre. Proza ei nu este feminină, ci aspră precum războiul […], dar, prin expresivitatea ei, devine artistică, palpabilă, profund emoționantă.”- Vladimir Voinovici.

Cărțile Svetlanei Aleksievici au fost sau vor fi publicate în 43 de limbi și în 47 de țări. „Războiul nu are chip de femeie” s-a vândut în peste 2 milioane de exemplare.

Svetlana Aleksievici – Ultimii martori

Dintre toate scrierile Svetlanei Aleksievici, „Ultimii martori” este cea mai  sfâșietoare. Căci ce poate fi mai cumplit decât copilăria în timp de război, mai tragic decât inocența supusă violenței și anihilării? Personajele acestei cărți, băieți și fete, aveau, în perioada celui de al Doilea Război Mondial – conflictul poate cel mai inuman din istorie –, între trei și doisprezece ani, dar rănile căpătate atunci le sângerează până în ziua de azi. Și totuși, în pofida suferințelor descrise, textul dobândește o extraordinară forță evocatoare pentru că reușește să reconstituie poezia inerentă vârstei copilăriei. Tulburător prin încărcătura sa de adevăr și răvă­ șitor sufletește, „Ultimii martori” ne schimbă perspectiva asupra istoriei, a războiului, a copilăriei și a vieții.

„Am căutat genul literar cel mai potrivit cu viziunea mea asupra lumii, care să reflecte modul în care urechea mea aude, iar ochii mei văd viața. […] Am încercat mai multe și în final am ales unul în care vocile omenești vorbesc ele însele. […] Eu nu înregistrez însă pur și simplu istoria seacă a evenimentelor și a faptelor, ci scriu o istorie a sentimentelor umane.” – Svetlana Aleksievici