Versiunea completă
Prima pagina

Cele mai importante evenimente ale zilei

1. Furnizorii Teknosa-Primex au intrerupt livrarile. Primex a declansat procedura de faliment. Funizorii companiei Primex, care administreaza lantul de retail de electrocasnice Teknosa, au intrerupt livrarile de bunuri electronice si electrocasnice in urma perimarii relatiilor comerciale si a unor intarzieri de plata

Ziarul Financiar · 29 aprilie 2008 · 2 min de citit

1. Furnizorii Teknosa-Primex au intrerupt livrarile. Primex a declansat procedura de faliment. Funizorii companiei Primex, care administreaza lantul de retail de electrocasnice Teknosa, au intrerupt livrarile de bunuri electronice si electrocasnice in urma perimarii relatiilor comerciale si a unor intarzieri de plata. Primex, care administreaza pe langa Teknosa si magazinele Cosmo, a cerut, potrivit Mediafax, intrarea in procedura de faliment catre Tribunalul Covasna, dosarul de insolventa fiind deja pe rolul instantei.
2. Leul pierde aproape 5 bani la cursul de referinta – 3,6531 lei/euro. Banca Nationala a Romaniei a anuntat pentru astazi un curs de referinta de 3,6531 lei/euro, in crestere cu 4,76 bani comparativ cu nivelul anuntat vineri, de 3,6055 lei/euro. Pe piata interbancara, moneda nationala si-a accelerat deprecierea spre finalul sedintei, cursul de schimb de la inchidere indicand un raport de 3,6880 lei/euro.
3. Salariatii pana in 35 de ani trebuie sa adere la pensiile private obligatorii in 4 luni de la angajare. Persoanele care nu au implinit varsta de 35 de ani sunt obligate sa adere la un fond de pensii administrat privat (Pilonul II) in termen de patru luni de la inscrierea in sistemul asigurarilor sociale de stat, conform unei norme a CSSPP publicata vineri in Monitorul Oficial. “Vineri, 25 aprilie, a demarat procesul de aderare continua in sistemul Pilonului II, odata cu publicarea in Monitorul Oficial a modificarilor si completarilor aduse Normei 18/2007 privind aderarea si evidenta participantilor la fondurile de pensii administrate privat”, a anuntat Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
4. Oltchim a pierdut aproape 1 mil. euro in T1, afacerile au urcat la 126 mil. euro. Combinatul Oltchim Ramnicu-Valcea a incheiat primele trei luni ale anului cu o pierdere de 3,6 milioane lei (975.000 euro), fata de profitul de 5,6 milioane lei consemnat la 31 martie 2007, in conditiile in care ritmul de crestere a cheltuielilor a depasit avansul veniturilor. Veniturile totale ale combinatului chimic au urcat cu 25% in intervalul ianuarie-martie, la 601,6 milioane lei (163 mil. euro), fata de 478,6 milioane lei anul trecut, in timp ce cheltuielile au avansat cu 28%, de la 473 milioane lei la 605,3 milioane lei. Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 3% fata de perioada similara a anului trecut, la 467,4 milioane lei (126,6 mil. euro).
5. INS: Numarul autorizatiilor de constructie a crescut in T1 cu 13,1%. Numarul autorizatiilor de construire pentru cladiri rezidentiale eliberate in primele trei luni ale anului s-a situat la 11.806, in crestere cu 13,1% fata de perioada corespunzatoare a anului precedent, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). In luna martie au fost eliberate un numar de 5.299 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in crestere cu 29,4% fata de luna februarie 2008. Din totalul autorizatiilor eliberate in martie 62,8% au fost pentru zona rurala. Pe regiuni, cele mai importante cresteri s-au inregistrat in Bucuresti – Ilfov (+211 autorizatii), Nord-Est (+185 autorizatii), Sud-Muntenia (+96 autorizatii), Nord-Vest si Sud-Vest Oltenia (+57 autorizatii fiecare).

Citește și