Versiunea completă
ZF 24

Cele mai importante evenimente ale zilei

Finanțele renunță la impozitarea dobânzilor calculate înainte de 1 iulie; Alexander Hergan a fost înlocuit din funcția de director executiv al grupului Avrig 35

Ziarul Financiar · 7 iulie 2010 · 3 min de citit

1. Finanțele renunță la impozitarea dobânzilor calculate înainte de 1 iulie. Ministerul Finanțelor a renunțat să mai ceară impozitarea integrală a dobânzilor pentru depozitele aflate în curs, după ce a avut în această dimineață o întâlnire cu conducerea Asociației Române a Băncilor (ARB). “Baza de calcul asupra căreia se aplică cota de impozit de 16% este consituită din veniturile calculate începând cu data de 1 iulie 2010 până la data scadenței depozitului și înregistrate în contul curent sau contul de depozit al titularului”, potrivit unei scrisori semnată de Sebastian Vlădescu și adresată lui Radu Ghețea, președintele ARB.

2. Alexander Hergan a fost înlocuit din funcția de director executiv al grupului Avrig 35. Alexander Hergan, fondator al Avrig 35, a fost înlocuit din funcția de director executiv al grupului, unul dintre cele mai active de pe piața imobiliară, ca răspuns la criza financiară și la condițiile economice dificile din România, în locul său fiind numit Haydn Wright, a anunțat compania. “Avrig 35, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari din România, anunță astăzi (marți, n.r.) plecarea directorului executiv Alexander Hergan și restructurarea managementului superior ca răspuns la criza financiară globală și la condițiile economice dificile din România. Domnul Hergan a fost înlocuit de Haydn Wright, prin recomandarea Taverners Group, unul dintre acționarii instituționali ai Avrig35”, se arată într-un comunicat al grupului.

3. Un fond de investiții a cumpărat fabrica de dulciuri Kandia de la Kraft. Kraft Foods a vândut afacerea Kandia către Oryxa Capital, un fond internațional de investiții, pentru o sumă ce nu a fost dezvăluită. Kraft nu a furnizat nicio informație despre fondul de investiții care a preluat afacerea din România. În urmă cu o săptămână Kraft a a anunțat finalizarea tranzacției de vânzare a businessului de ciocolată Cadbury din Polonia, brandul Wedel intrând în portofoliul grupului Lotte, cu sediul central în Tokyo. Tranzacția, a cărei valoare nu a fost comunicată, include compania E. Wedel, mărcile acesteia și o fabrică de ciocolată din Varșovia, circa 1.000 de angajați ai Cadbury Wedel urmând să fie transferați către Lotte Group.

4. 21.000 de șomeri au ieșit din statistici. Șomajul a scăzut la 7,4%. Rata șomajului a scăzut în luna iunie la 7,44%, pentru cea de-a treia lună consecutiv în acest an, după ce în luna mai a fost de 7,67%. În prezent, numărul total de șomeri din România este de aproximativ 681.000. Cei mai mulți șomeri sunt în continuare în județele Vaslui (unde rata șomajului este de aproape 14%) și Mehedinți (12,3%), urmate de Teleorman (12%), Dolj (11,3%), Ialomița (aproape 11%), Alba sau Covasna (10,8%).

5. Producătorul și distribuitorul de snacksuri și chipsuri Standard Snacks a intrat în insolvență. Tribunalul București a aprobat recent intrarea în insolvență a producătorului și distribuitorului de snacksuri și chipsuri Standard Snacks, la cererea unui creditor, iar Casa de Insolvență Transilvania a devenit administratorul judiciar al firmei. Firma care a cerut insolvența Standard Snacks, în contul unei datorii de circa 100.000 de euro, este Piraeus Leasing.

Citește și