Cele mai importante știri locale de business – 9 august
Primăria Municipiului Cluj-Napoca a eliberat luna trecută 202 autorizații de construire, la aproximativ același nivel cu luna precedentă, când s-au înregistrat 203.
Cluj-Napoca
Primăria Municipiului Cluj-Napoca a eliberat luna trecută 202 autorizații de construire, la aproximativ același nivel cu luna precedentă, când s-au înregistrat 203. Sursă: Ziuadecj.ro
Trei dintre acționarii producătorului de cărămizi Cemacon SA Zalău, unde Broker SA Cluj este acționar majoritar, cer alegerea unui nou Consiliu de Administrație al companiei. Sursă: Ziuadecj.ro
Arad
Peste 2,3 milioane de euro (9,8 milioane lei) va costa pista de biciclete pe care Primăria o vrea realizată, în doi ani, în municipiu. Acum executivul este însă doar la faza de studiilor, precizând că realizarea acestei investiții, pe o lungime de 18 kilometri, este oportună din punct de vedere funcțional, ecologic, al circulației în siguranță a biciclistilor etc.Sursă: Aradon.ro
Brașov
Englezii de la GlaxoSmithKline, care dețin în Brașov fabrica Europharm, se așteaptă ca exporturile acesteia să crească cu 330% față de cele realizate anul trecut, după ce în acest an a început producția pentru noi medicamente. Anul trecut, fabrica de la Brașov înregistrase creșteri ale exporturilor cu 186%. Sursă: Bzb.ro (Bună Ziua Brașov)
Compania brașoveană Roman SA a anunțat că își va majora capitalul social cu 20,9 milioane de lei, de la 308,52 milioane de lei la 329,4 milioane de lei. Operațiunea de majorare de capital se va face prin aportul în numerar al acționarului majoritar al producătorului de autobuze și camioane, firma Pro Roman Brașov. Sursă: Bzb.ro (Bună Ziua Brașov)
Timișoara
Întrucât în Regiunea VEST, finanțarea nerambursabilă solicitată prin proiectele depuse și aflate în proces de evaluare și selecție, depășește cu mai mult de 50% valoarea totală alocată pentru domeniul major de intervenție 4.3 “Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”, Ministerul Dezvoltării Regionale si Turismului,în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007 – 2013, a emis o instrucțiune ce prevede suspendarea depunerii de cereri de finanțare pentru această componentă începând cu data de 27 august 2010. Sursă: Ziuadevest.ro
Constanța
Situația tensionată dintre hotelierii din stațiunea Mamaia și Enel Distribuție Dobrogea a atins, sâmbătă seara, punctul culminant. Din cauza deselor întreruperi de energie electrică 30 de turiști ai Hotelului Aurora s-au revoltat și a fost nevoie de intervenția oamenilor legii. Turiștii au rămas pe întuneric, apa rece nu a mai curs, liftul s-a blocat, iar oamenii au coborât, supărați, la recepție. Reprezentanții Enel reclamă supraconsumul de energie din stațiune. Sursa: observator.ro
Galați
Fermierii gălățeni pot depune, în intervalul 9 august – 10 septembrie, cererea de acord prealabil pentru acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, informează APIA Galați. Sursa: viata-libera.ro
Sibiu
Începând cu toamna acestui an Sibiul va avea primele parcări private. După modelul preluat din Occident, parcările vor avea unicul scop de a deservi șoferii sibieni, vor avea un program stabilit prealabil, un tarif și vor asigura paza mașinilor parcate acolo. Sursa: turnulsfatului.ro
Tot în calitate de lider de asociere, firma Comtram, care este însărcinată de repararea drumului Sibiu – Agnita, a fost declarată câștigătoare a licitației de modernizare a DJ 106D Rășinari – Poplaca – Orlat. Sursa: turnulsfatului.ro
Suceava
Mai mulți agenți imobiliari suceveni susțin că în luna iulie a acestui an le-au mers ceva mai bine afacerile decât în perioada similară a anului trecut, în special datorită închirierilor. Sursa: obiectivdesuceava.ro
Bacău
Anatol Stati este moldoveanul despre care o agenție de presă rusească spune că are în jur de jumătate de miliard de dolari, relatează Unimedia. Agenția de presă rusă “Dela”a publicat vineri topul Celor mai bogați oameni din Comunitatea Statelor Independente, relatează unimedia.md. În acest rating au intrat reprezentanți din 6 țări, printre care și Republica Moldova. Conform evaluării “Dela”, cel mai bogat moldovean este Anatol Stati, care deține o avere de circa 500 milioane dolari SUA. Celelalte state aflate în clasamentul realizat de “Dela” sunt Rusia, Kazahstan, Ucraina, Belorusia, Georgia, Moldova ocupând poziția a șasea. Sursa: observatordebacau.ro
Primaria Bacău a obținut în instanță anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis în 2009, de către Consiliul Județean, fostului primar Dumitru Sechelariu. Este vorba de terenul fostei baze a societății de transport public. “Primaria Bacău a recâștigat 10 milioane de euro pentru Bacău, pe care îi are în proprietate”, a declarat primarul Romeo Stavarache. Sursa: ziaruldebacau.ro
Iași
Compania suedeză a închiriat într-una din clădirile de birouri din Iași un spatiu de 200 metri pătrati, urmând ca în viitor să-si extindă spațiul la 1.000 de metri pătrati. “Au preluat de la Romtelecom o parte din serviciile de administrare a rețelei pentru externalizarea unor operațiuni de teren”, susțin reprezentanții uneia dintre societățile care au intermediat închirierea. Compania suedeză din domeniul tehnologiei informației Ericsson se extinde și în Iași, unde va deschide una din reprezentanțele sale. Sursa: ziaruldeiasi.ro
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026