Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Cele mai scumpe opere de artă din 2011. China, lider autoritar

Potrivit analizei Art Market Confidence Index, anul 2011 a fost “cel mai prolific înregistrat vreodată pe piață de artă”. În vreme ce piețele financiare au cunoscut, anul trecut, un recul, piața de artă a realizat o creștere a volumului general de vânzări cu 15%.

Daniel Nicolescu · 26 ianuarie 2012 · 3 min de citit

Potrivit analizei Art Market Confidence Index, anul 2011 a fost “cel mai prolific înregistrat vreodată pe piață de artă”. În vreme ce piețele financiare au cunoscut, anul trecut, un recul, piața de artă a realizat o creștere a volumului general de vânzări cu 15%.

La începutul lui 2011, nivelul de prețuri al operelor de artă era apropiat de cel consemnat în cel de-al doilea trimestru al anului 2007 (câteva luni înaintea nivelului istoric înregistrat la finele lui 2007), iar la sfârșitul anului, acesta s-a ridicat la anvergura lui 2008, în perioada de dinaintea căderii vertiginoase care a durat până în 2010. Emergența spectaculoasă a Asiei (având ca lider China), amorsată în 2007 și încoronată în 2010, s-a confirmat în 2011. China s-a situat pe locul întâi – 39% din volumul general de vânzări, urmată, la distanță mare de Statele Unite, cu 25% din vânzările mondiale. Podiumul a fost completat de Marea Britanie, cu o parte de piață de 20% (ceea ce înseamnă reconfirmarea ei în poziția a 3-a, pe care o obținuse în 2010, dar și o apropiere substanțială față de SUA).

Trebuie menționat nu doar faptul că cel mai important volum de vânzări a fost realizat în Asia, dar și că cele mai ridicate prețuri de licitare au fost înregistrate tot în Orient. În 2011, în China, ciocanul a căzut de 684 de ori (!!!) la prețuri peste un milion de dolari, în timp ce în SUA adjudecările milionare au fost cu 100 mai puține. Interesant este că progresul se înregistrează atât la nivelul produselor “vârf de gamă”, cât și la acela al artei “accesibile” (licitări până în 5.000 USD, arie unde s-a consolidat procentajul de 70% din numărul total al loturilor licitate).

O ultimă observație. Asia și China au obținut cea mai mare felie din tort, însă performanța trebuie observată și la nivelul provenienței celor mai vânduți artiști. 10 din cei 15 cei mai scumpi artiști licitați în 2011 sunt originari din China. Pentru a doua oară în ultimii 15 ani, Picasso nu mai este cel mai bine cotat artist al lumii. Iar în privința celor mai vânduți artiști în viață, de-abia pe locul al șaselea apare un artist non-chinez: e vorba despre Jeff Koons (cu un volum cumulat de vânzări de 36 de milioane de dolari, față de 90 milioane – locul întâi – deținut de Wou-ki Zao).

Ajunși în acest punct, să contemplăm deci clasamentul celor mai înalte adjudecări individuale din 2011.

  1. Baishi Qi, Eagle Standing on Pine Tree, 57.202.000 USD (foto 1)

  2. Meng Wang, Zhi Chuan moving to Mountain, 55.300.000 USD (foto 2)

  3. Clyfford E. Still, 1949-A-No . 1, 55.000.000 USD (foto 3)

  4. Roy Lichtenstein, I Can See the Whole Room!…and There’s Nobody in it!, 38.500.000 USD (foto 4)

  5. Francesco Guardi, Venice, a View of the Rialto Bridge, Looking North…, 38.256.120 USD (foto 5)

  6. Beihong Xu, Cultivation on the peaceful land (1951), 36.679.200 USD

  7. Pablo Picasso, La lecture, 36.274.500 USD

  8. Gustav Klimt, Litzlberg Am Attersee, 36.000.000 USD

  9. Egon Schiele, Häuser mit bunter wäsche (Vordatdt II), 35.681.800 USD

  10. Andy Warhol, Self-Portrait (1963-1964), 34.250.000 USD

Comentarii la această listă de incredibile recorduri în numărul următor al ZD.

Citește și