Versiunea completă
Analiză

Cele trei perle ale statului român

Cele mai mari 35 de companii aflate în portofoliul statului român au avut anul trecut un business cumulat de aproape 10 miliarde de euro, dar nu au înregistrat profit, pierderile totale ale acestor coloși ridicându-se la aproape 500 de milioane de euro. Ziarul Financiar lansează o campanie prin care își propune să aducă în prim-plan principalele probleme cu care aceste structuri se confruntă și c…

Roxana Petrescu · 5 septembrie 2011 · 4 min de citit

1. Romgaz


155 mil. € reprezintă profitul net înregistrat de Romgaz în 2010, cel mai mare înregistrat de vreo companie de stat.

Romgaz este compania de stat, aflată în portofoliul Ministerului Economiei, care a raportat anul trecut cel mai mare profit net, în valoare de 155 de milioane de euro. Firma din Mediaș este singurul producător de gaze naturale care mai este controlat de statul român, asigurând 50% din producția internă, restul fiind asigurat de Petrom.

2. Transgaz
89,6 mil. € reprezintă profitul net înregistrat de Transgaz anul trecut.

Transgaz Mediaș, transportatorul de gaze naturale, companie din portofoliul Ministerului Economiei a fost anul trecut firma de stat care a înregistrat al doilea profit ca valoare, fiind totodată compania care a înregistrat cea mai mare marjă de profit, de aproape 29%.

Această marjă nu este bună doar în comparație cu performanțele celorlalte companii de stat, ci poate fi pusă lângă marjele de profit la care lucrează firmele din domeniul construcțiilor, de exemplu, cunoscute pentru gradul ridicat de profitabilitate la care lucrează.

3. Hidroelectrica
69,6 mil. € reprezintă profitul net înregistrat de Hidroelectrica în 2010, de peste 6 ori mai mare comparativ cu 2009.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, dar ceea ce a transformat compania într-un punct de atracție al pieței de profil este faptul că firma produce cea mai ieftină electricitate.

Citește și