Cele vazute

Se apropie Sfintele Pasti. O parte dintre noi se grabeste sa confunde postul cu o cura de slabire. Mai dau si eu jos cateva chile, draga, impusc doi iepuri dintr-o lovitura, zicea mai zilele trecute o doamna dolofana, care saliva de pe acum la gandul drobului si al stufatului de miel.

Alta parte nu se gandeste la nimic.

Ar mai fi si o a treia parte (micuta), formata din teoreticienii religiei, analistii specializati ai textelor sacre, studiosii care se straduiesc sa descifreze intelesurile cuvintelor din Cartea Cartilor. Scriu studii, articole, fac comentarii la televizor. Dar daca ar fi sa le bata, in miez de noapte, la usa un prieten nevoias, i-ar deschide? Ma tem ca nu. Totul ramane la nivelul reflexiei, al judecatii de valoare. Cum, Dumnezeu nu trece si-n viata aplecarea teoretica spre cele sfinte? Aceasta ultima categorie mi se pare cea mai trista, mai ales ca e umpluta de intelectuali subtiri.

Dupa ”89, s-au inmultit cele vazute. Sfestanii de stadioane, macelarii, partide. Planuri enorme de constructii din care ma tem ca tocmai Dumnezeu va lipsi. Cruci mari facute ostentativ in fata camerelor de filmat de catre fosti tovarasi care nici acum nu cred in nimic. Degringolada in care ne aflam (nu numai noi, romanii) isi are explicatia mai ales in saracia de simtire. Intram si noi, taras-grabis, intr-o Europa atee, dominata nu de credinta, ci de institutiile ei pamantesti. De cele vazute. De aceea nu mai avem nici frica de Dumnezeu si nici rusine de oameni.

Cel mai grav este ca lipsa de credinta se reflecta mai ales in lumea celor care trebuie sa imparta dreptatea. Sunt gata sa taie copilul in doua. Au auzit de judecata solomonica? Au citit cele zece porunci? Daca da, tomurile de drept sunt doar dezvoltari ale principiilor biblice. Le-ar fi mult mai greu sa greseasca daca cineva si-ar lua inima in dinti si ar introduce printre materiile obligatorii de la drept studiul Bibliei. Le-ar fi mult mai greu sa puna ambitia personala inainte de orice. Ar fi nu mai slabi, ci mai umani, in sensul in care ne invata sa fim Cartea Sfanta. Omul nou, preconizat de Ceausescu (si de toate regimurile totalitare), omul fara nici un Dumnezeu e printre noi si crede ca imparte dreptate. Dupa caderea comunismului, a facut un pas inainte: mananca sarmale de Craciun nestingherit si ciocneste oua de Paste fara teama. In rest, nimic. Un nimic agresiv, tumultuos, arogant. Si nici o usa, intredeschisa macar, catre cele nevazute.