Centrele Spa câștigă teren: 31 de proiecte anunțate în semestrul I
Operatorii de centre Spa au anunțat în primul semestru al acestui an lansarea a 31 de astfel de centre, de șase ori mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui raport al firmei de monitorizare a pieței construcțiilor IBC Focus, citat de Mediafax.
Operatorii de centre Spa au anunțat în primul semestru al acestui an lansarea a 31 de astfel de centre, de șase ori mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui raport al firmei de monitorizare a pieței construcțiilor IBC Focus, citat de Mediafax. Investiția medie într-un centru Spa este de circa un milion de euro.
“În 2009 lumea era mai reticentă, dar businessul cu centre Spa este profitabil, mai ales că sunt foarte puține la nivel local. În hotelurile de cinci stele este cel mai bine să investești, pentru că beneficiezi de clienții acestora. În plus au capacitate mare destinată acestor spa-uri, dar și nevoia de un centru pentru a fi catalogat la 5 stele”, a declarat pentru ZF Mihai Popa, director operațional al World Class Health Academy JW Marriott.
De la începutul anului au fost anunțate nouă proiecte Spa independente și 22 integrate în hoteluri și ansambluri rezidențiale. Comparativ, în prima parte a lui 2009 au fost anunțate doar cinci investiții în centre Spa. De exemplu, World Class Health Academy își propusese să deschidă un astfel de centru în ansamblul rezidențial InCity. În realitate, proiectul s-a concretizat la începutul acestui an. “În paralel, am preluat de curând centrul din Plaza România și am anunțat proiecte pentru zonele Pipera și Floreasca, dar și pentru Hotel Rex din Constanța. Pentru începutul anului viitor avem planificat un centru lângă Auchan Titan. Și mallurile au spații generoase și mizează pe aceste proiecte”, spune Mihai Popa.
Circa 18 proiecte din cele anunțate în acest semestru sunt evaluate în medie la peste un milion de euro, restul necesitând un buget de până într-un milion de euro.
Cele mai multe centre Spa se vor deschide în zona centrală a țării, unde sunt anunțate nouă proiecte, iar în sud, nord-vest și sud-est se vor lansa câte patru proiecte pe fiecare zonă, potrivit IBC Focus. În București au fost anunțate trei proiecte Spa, toate aflate în stadiul de proiectare.
Și în magazinul Cocor se va deschide, începând din septembrie, un centru Spa pe 200 de metri pătrați, deținut de Eden Spa, unul dintre cei mai importanți operatori din România. Potrivit declarațiilor anterioare ale conducerii Eden Spa, investiția în deschidere se ridică la 200.000 de euro. Operatorii de Spa pot prelua spațiul construit de dezvoltator, urmând să-l managerieze sub brand propriu, sau pot demara construirea de la zero cu investiție proprie, mult mai mare decât în primul caz, urmând să se asocieze cu mallul sau hotelul care a oferit spațiul.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026