Versiunea completă
Companii

Centru european pentru controlul bolilor

Pandemia SARS, spectrul bioterorismului precum si potentiala amenintare a altor maladii transmisibile au determinat Comisia Europeana sa recunoasca necesitatea intaririi masurilor de protejare a sanatatii cetatenilor statelor membre ,si nu numai. Planul de actiune propus are la baza infiintarea unui nou centru de control si prevenire a maladiilor

Ziarul Financiar · 17 august 2003 · 1 min de citit



Pandemia SARS, spectrul bioterorismului precum si potentiala amenintare a altor maladii transmisibile au determinat Comisia Europeana sa recunoasca necesitatea intaririi masurilor de protejare a sanatatii cetatenilor statelor membre ,si nu numai.



Planul de actiune propus are la baza infiintarea unui nou centru de control si prevenire a maladiilor.Sustinator al acestui proiect, comisarul european pentru sanatatea si protectia consumatorului, David Byrne declara: „Actiunile intreprinse de atunci (de la momentul 11 septembrie) impotriva bioterorismului ne-au dat posibilitatea sa exploram cu statele membre mai multe posibilitati cu un camp mai larg de aplicare.



Stabilirea unor strategii si sisteme eficiente pentru combaterea pandemiei de gripa poate reprezenta un pas inainte pentru construirea unui sistem mai larg de combatere a mmaladiilor. Cel mai eficient mijloc de a realiza acest lucru este infiintarea unui centru european pentru prevenirea si controlul bolilor”.



In consecinta, la 23 iulie Comisia Europeana a anuntat infiintarea noului organism: Centrul european pentru prevenirea si controlul bolilor (ECDPC). Acesta va beneficia de experienta si infrastructura actualei retele europene de control a bolilor, a carei activitate o va completa si extinde.



ECDPC va avea statutul de agentie independenta, iar activitatea sa – preponderent stiintifica – va fi coordonata de un consiliu administrativ restrans. Rolul ECDPC este de a furniza in timp util informatii stiintifice solide asupra amenintarilor la adresa sanatatii, ceea ce va permite adoptarea rapida de masuri adecvate, mobilizarea echipelor de interventie, asigurand astfel un raspuns eficient.



Principalele sarcini ale noului organism sunt: supravegherea epidemiologica si asigurarea unei comunicari rapide si constante intre laboratoarele afiliate; asigurarea operatiunilor tehnice legate de functionarea eficienta a sistemului de alerta si raspuns rapid, inclusiv cooperarea cu sisteme similare (OMS ) ;furnizarea de informatii stiintifice de inalta calitate legate de problemele de sanatate publica. Infiintarea ECDPC va fi supusa aprobarii Parlamentului European, iar activitatea efectiva va incepe in 2005.(dr.M.C.)



Citește și