Cenusareasa fara print salvator

Vorbeam, intr-un editorial anterior, despre felul in care studentii mei de la Literele clujene s-au declarat nemultumiti de prestatia culturii romane actuale, din pricina absentei modelelor culturale si a unei reale dezbateri de idei.

Nici Bucurestiul, nici provincia nu erau iertate in critica vehementa adusa de ei. Numai bibliotecile occidentale erau proiectate ca un Eldorado, mai exact ca singurul Eldorado apt sa ofere ceva.

O alta nemultumire a studentilor mei privea statutul decazut al criticii literare. Istoria literara nu mai tenteaza astazi pe nimeni din generatia foarte tanara, fiind vazuta ca o specialitate a batranilor. Dar critica literara era perceputa, totusi, pana nu de mult ca o parghie proaspata in abordarea noutatilor de pe piata de carte.

Ce a intervenit, atunci? De ce critica literara nu mai reprezinta neaparat un etalon pentru filologii clujeni in formare? In bataliile culturale din ultimii ani, in Romania, studentii mei au sesizat un dispret al filosofilor si al ganditorilor fata de practicienii criticii literare. Astazi, omul de cultura nu mai trebuie sa fie in mod necesar filolog sau cu diploma in umanioare, ci poate avea si o alta formatie, chiar nonfilologica (dar acest lucru nu este incompatibil cu statutul de om de cultura).

Chiar si asa, nu este deloc limpede de ce critica literara ar fi decazut sau ar fi devenit incompatibila cu noul mileniu si cu cerintele culturii romane. Opinia studentilor mei era aceea ca critica literara nu a evoluat decat ca stil, nu si ca infrastructura de abordare a pietei de carte; pe de alta parte, prestatia nonfilologilor era si ea ironizata de catre tinerii mei colocutori, intrucat respectivii erau vazuti, oricat de bine ar fi fost ei situati ierarhic in cultura romana, ca niste eseisti spumosi, spectaculosi, dar nimic mai mult.

Nemultumirea studentilor mei era legata de lipsa unor autoritati critice nonpartinice (dincolo de generatii, grupuri, interese). Ceea ce spuneau ei nu era nou sub Soare, dar era vehement si acuzator. De la cine si ce sa invete? Asa se punea problema. Voiau sa plece in Occident, ca studiosi in marile biblioteci, intrucat considerau ca nu au de la cine sa invete in Romania. Nu era vorba de spatiul academic, ci de prestatia culturala prezenta in revuistica de specialitate de la noi.