CEO-ul H&M: România este prima piață unde vom deschide din primul an opt magazine
Karl-Johan Persson, CEO-ul H&M, și Carlos Duarte, country managerul în România, vor inaugura astăzi primul magazin H&M din România, în cadrul centrului comercial AFI Palace Cotroceni din Capitală. Magazinul se întinde pe o suprafață de 1.700 mp și va fi urmat până la sfârșitul lunii aprilie de încă patru magazine în București (Unirea Shopping Center, Plaza România, București Mall și Băneasa…
Karl-Johan Persson, CEO-ul H&M, și Carlos Duarte, country managerul în România, vor inaugura astăzi primul magazin H&M din România, în cadrul centrului comercial AFI Palace Cotroceni din Capitală.
Magazinul se întinde pe o suprafață de 1.700 mp și va fi urmat până la sfârșitul lunii aprilie de încă patru magazine în București (Unirea Shopping Center, Plaza România, București Mall și Băneasa Shopping City) și unul în Brașov (Unirea Shopping Center); până la sfârșitul anului vor mai fi deschise încă trei magazine – două în Cluj-Napoca și unul în Timișoara. În cele 8 magazine vor lucra 400 de angajați.
Cum arată primul magazin H&M din România – galerie FOTO
Karl-Johan Persson a fost numit CEO al H&M în iulie 2009 (când avea 33 de ani), fiind vectorul celei de-a treia generații Persson care preia conducerea companiei. Bunicul său, Erlling Persson, a fondat H&M în 1947. Karl-Johan Persson este prezent la fiecare intrare a H&M pe o nouă piață, România fiind unul dintre principalele sale pariuri de când a fost numit CEO. “România este prima piață unde vom deschide din primul an opt magazine. Este un număr foarte mare”, a spus Karl-Johan Persson. De regulă, retailerul deschide două, trei magazine în primul an.
În 2010, H&M a avut vânzări de 11,8 mld. euro și un profit net de 2,7 mld. euro în cele 2.200 de magazine. Astfel, media vânzărilor unui magazin H&M este în jurul a 5 mil. euro, ceea ce înseamnă că într-un an complet de funcționare opt magazine ar putea rula în România în jur de 40 mil. euro.
Citiți mai multe despre Karl-Johan Persson în ediția de săptămâna viitoare a revistei BUSINESS Magazin.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026