Cerc închis/ de Tudor Călin Zarojanu

Un recent eveniment cultural de excepție a trecut aproape neobservat: Pinacoteca Bucureștiului și-a găsit în sfârșit un sediu. Ziarul de duminică este printre foarte puținele canale mass-media care au semnalat momentul. Era și normal s-o facă, ținând cont că, în urmă cu aproape un deceniu, realizase o amplă anchetă asupra unui subiect halucinant. Înființată în 1933 pentru a reuni toate operele de artă pe care municipalitatea le adunase de-a lungul timpului, colecția ajunsă la peste cinci mii de piese bântuia, de câteva decenii, dintr-un loc în altul, mai toate improprii. Și, oricum, ținând ascunsă comoara, căci dacă spațiu de depozitare se găsise – cu chiu, cu vai – spațiu de expunere – canci.

La vremea respectivă, ancheta ZD a făcut ceva valuri, factorii responsabili simțindu-se trădați, căci reporterul îi ascultase cu o deferență care i-a făcut să credă că-i crede… Dar nu i-a ascultat numai pe ei. Știți, mai multe surse, audiatur et altera pars… Oricum, nu era nevoie de prea multe cuvinte după ce vedeai tablouri de valoare atârnate de niște vergele și înghesuite unele-ntr-altele precum rufele puse la uscat, într-o cameră fără ferestre, nu mult mai mare ca o debara… Și asta era varianta fericită, căci alte tablouri supraviețuiau rulate sub formă de suluri, în vreme ce unele sculpturi erau expuse intemperiilor, iar un muzeu a fost blocat cu o parte din Pinacotecă și închis publicului din acest motiv. Primari au venit și au plecat, șefi ai Direcției municipale de cultură au venit și au plecat, miniștri au venit și au plecat – nimic semnificativ nu s-a întâmplat.

Acum, toate acestea sunt, salvă Domnului, istorie, grație unei fundații culturale, ArtSociety. Prima rază a apărut în primăvara lui 2009, în același loc, Palatul Cesianu-Racoviță, când 80 de opere semnate Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Nicolae Tonitza, Herman Maxy, Alexandru Ciucurencu ș.a. au fost expuse pentru prima dată, sub titlul “Peisajul în pictura românească modernă”. Erau acolo și lucrări din 1860… După încă o expoziție, tot în 2009, acum sediul a devenit definitiv. Un cerc s-a închis. Se mai întâmplă și miracole. Să credem în ele.