Cercul vicios al muncii la negru

Aparitia noului Cod fiscal continua sa furnizeze materie prima pentru mass-media, pentru care facilitatile fiscale reprezinta aspectul cel mai atragator pentru public. Bineinteles ca pe langa aspectele placute (facilitati) exista si prevederi care nu sunt tot atat de placute pentru contribuabili. Din pacate, de aspectele neplacute ne vom lovi foarte repede, in timp ce facilitatile le vom primi in 2005 (daca nu vor fi abrogate pe parcurs). Aceasta situatie este oarecum normala deoarece sacul statului nu este fara fund, iar orice facilitate inseamna o gaura in plus in sacul si-asa peticit al bugetului de stat.

Totusi, dupa patru ani de crestere economica, asteptarile populatiei sunt mult mai mari, decat acordarea unor deduceri in anul 2005, deduceri din care unele sunt inca neoperabile (asigurarile private de sanatate sau pensiile ocupationale). De fapt, oamenii isi doresc in primul rand sa aiba de unde scada acele cheltuieli deductibile din venitul global, adica sa poata munci. Acestea sunt asteptarile simple ale unui numar incredibil de mare de romani, aceasta este realitatea dureroasa pe care nici un program guvernamental nu a reusit, pana acum, sa o rezolve macar partial.

Ar fi incorect sa punem in spatele Codului fiscal sau autoritatilor fiscale aceasta situatie neplacuta. Convingerea mea este ca nu este productiv sa cautam vinovati, ci sa identificam problemele si sa propunem solutii, viabile, pentru ca Romania sa ofere mai multe locuri de munca.

Fara a avea pretentia realizarii unui studiu profesionist, problemele ocuparii fortei de munca provin, in principal, din lipsa de intelegere a mecanismelor economiei de piata. Aceasta lipsa de intelegere se manifesta deseori si in discursurile unor demnitari, din care transpare mult prea des convingerea ca TOATE averile au fost obtinute in mod necinstit si ca TOTI patronii sunt niste exploatatori fara suflet (mai lipsesc citate din Marx!). Totusi, acesti patroni, romani sau straini, sunt cei care platesc salarii pentru milioane de oameni, contributii si impozite (taxe).

In aceste conditii, cand vorbim de “munca la negru” cauza nu o reprezinta capitalistii lacomi din cartile de socialism, ci neintelegerea cauzelor acestui fenomen. Cauzele principale ale muncii la negru din Romania sunt supra-impozitarea salariilor si birocratia sufocanta din domeniul relatiilor de munca. Chiar daca cotele de impozit pe venit sunt la un nivel rezonabil, raportat la media europeana, nivelul contributiilor sociale este in continuare foarte ridicat. Totusi, aceste analize comparative nu reprezinta decat un exercitiu de stil. Ocuparea fortei de munca depinde de dorinta patronilor de a angaja personal si, bineinteles, de capacitatea acestora de a asigura conditiile materiale si financiare pentru angajati.

Iar dorinta de a angaja un salariat este aproape inexistenta atunci cand jumatate din banii alocati pentru angajatul respectiv se duc intr-o directie nebuloasa – bugetul de stat consolidat. Aici intram in cercul vicios care ar trebui sa dispara: contributiile sunt mari pentru ca nu sunt bani la buget, daca contributiile sunt mari sunt din ce in ce mai putini contribuabili. Este adevarat ca s-au facut cativa pasi in directia reducerii acestor contributii, insa reducerile sunt atat de mici incat au trecut aproape neobservate.

Cand vorbim de birocratie nu putem sa uitam cozile de anul trecut pentru procurarea Registrului de evidenta al salariatilor, amenzile usturatoare, cele sapte declaratii care trebuie depuse lunar la cinci institutii (chiar daca ai doar un salariat!). Oare cum ar reactiona un intreprinzator daca in locul unui control “la sange”, inspectorul ar veni pentru a-l indruma, pentru a pune pe hartie problemele care trebuie solutionate, pentru a-i aduce la cunostinta modificarile de legislatie sau de procedura? Oare cati inspectori cunosc ca pot aplica si sanctiuni sub forma de avertisment in locul amenzilor?

In aceste conditii, este greu de crezut ca facilitatile promise de Ministerul Muncii pentru angajarea somerilor sau tinerilor absolventi vor aduce o crestere a numarului de salariati. Nu aceasta este solutia, ci asigurarea unui nivel de impozitare echilibrat care sa incurajeze munca. Acest rationament a stat si la baza propunerii ministrului finantelor pentru o cota unica de impozitare a veniturilor. Chiar daca aceasta propunere nu a fost adoptata, insasi existenta ei arata faptul ca autoritatile sunt constiente de faptul ca impozitarea exagerata a salariilor face ca materia impozabila sa dispara, cu consecintele de rigoare (in categoria impozitelor includem si contributiile sociale, care in fapt sunt impozite administrate de alte organisme decat Ministerul Finantelor!).

Pentru intelegerea situatiei, iata evolutia cotelor contributiilor in perioada de trazitie:

Indicatori
1991 1996 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004
Total contributii angajator
30% 33% 36% 48% 48% 41% 38% 36% 33%
Total contributii angajat
4% 4% 6% 6% 13% 20% 20% 17% 17%
Total contributii
34% 37% 42% 54% 61% 61% 58% 53% 50%

Referitor la tabelul de mai sus trebuie mentionat ca aceasta crestere a cotelor de contributii sociale a fost insotita de o reducere importanta a cotei maximale de impozit pe venit, la un nivel mai decent.

In concluzie, problema muncii la negru nu se rezolva cu masuri administrative, cu credite pentru IMM-uri sau mai stiu eu ce metode laborioase de “stimulare” a ocuparii fortei de munca. Solutia este simpla si complicata in acelasi timp – contributii sociale egale pentru angajatori si salariati. Decizia este grea pentru ca inseamna renuntarea la partea cea mai substantiala a veniturilor platite de angjatori, dar si usoara atata timp cat statul a putut sa renunte la aceste sume in anul 2004, in cazul marilor regii autonome si societati nationale.
emil@apropo.ro