Cererea de credite rămâne slabă
Cererea de credite a înregistrat o ușoară creștere în luna februarie față de ianuarie și decembrie, însă numărul rapoartelor eliberate de Centrala Riscului de Credit (CRB) la solicitarea băncilor de a afla informații despre clienții potențiali rămâne la un nivel scăzut, de aproape 10 ori sub valoarea din 2007-2008.
Cererea de credite a înregistrat o ușoară creștere în luna februarie față de ianuarie și decembrie, însă numărul rapoartelor eliberate de Centrala Riscului de Credit (CRB) la solicitarea băncilor de a afla informații despre clienții potențiali rămâne la un nivel scăzut, de aproape 10 ori sub valoarea din 2007-2008. Băncile verifică situația îndatorării fiecărui client potențial în procesul de analiză a dosarului de credit, astfel că numărul interogărilor dă o bună aproximare a cererilor de credit.
În februarie, numărul de interogări ale bazei de date a CRB pentru debitorii potențiali a ajuns la 82.631, potrivit datelor BNR. Pe parcursul anului trecut băncile au solicitat informații despre 1,5 milioane de clienți potențiali, dar volumul lunar al cererilor a variat într-un interval foarte larg, de la 72.000 în ianuarie la peste 300.000 de interogări în octombrie. Clienții sunt încă reticenți în a se îndatora, astfel că cererea nu este nici pe departe la nivelul din anii de boom ai creditării, când băncile solicitau informații chiar și despre un milion de clienți potențiali într-o lună.
Nici băncile nu sunt dispuse să dea curs oricărei cereri de finanțare și verifică mai amănunțit fiecare client potențial în condițiile în care au deja probleme importante cu calitatea portofoliilor de credite. Datele CRB, organismul specializat al BNR care gestionează date despre creditele acordate de bănci, se referă numai la clienții care au credite mai mari de 20.000 de lei sau echivalent.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026