Versiunea completă
Companii

Cererea de intrarea în insolvență a combinatului Mechel Câmpia Turzii a fost aprobată

Tribunalul Comercial Cluj a aprobat, miercuri, intrarea în insolvență a combinatului Mechel Câmpia Turzii și a numit un administrator judiciar care va analiza dacă societatea se va reorganiza sau va intra în faliment, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pacala Dana - Mediafax · 17 aprilie 2013 · 2 min de citit

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Comercial Cluj, Flaviu Moțu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că solicitarea de intrare în insolvență a combinatului a fost depusă de Mechel Câmpia Turzii și de circa zece creditori.

“Tribunalul Comercial Cluj a aprobat intrarea în insolvență a combinatului, în urma unei cereri formulate de debitoarea Mechel Câmpia Turzii și de circa zece creditori. În urma acestei decizii, se va intra într-o procedură care are ca scop recuperarea creanțelor și oprirea acumulării de noi pierderi. A fost numit și un administrator judiciar, o firmă din București, care va analiza cele două posibilități care există, de reorganizare judiciară a combinatului sau de declarare a falimentului”, a spus Moțu.

Liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că speră ca decizia care se va lua după intrarea în insolvență a combinatului să fie cea de reorganizare.

“În urma aprobării insolvenței, nu mai pot fi tăiate din combinat utilitățile. Sperăm să aibă loc o reorganizare a combinatului, așa ne-au promis cei de la Invest Nikarom, acționarul Mechel, iar astfel poate reporni producția”, a spus Pascu.

Potrivit acestuia, deocamdată, cei circa 370 de angajați rămân în combinat.

Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii (INSI) a solicitat Tribunalului Cluj intrarea în insolvență, aceasta fiind a treia fostă companie a grupului Mechel care solicită o astfel de măsură.

Cererea de intrare în insolvență a fost înaintată instanței în 22 martie, potrivit unui comunicat transmis de companie, în 12 aprilie, pieței Rasdaq a Bursei de Valori București (BVB).

Alte două companii care au fost deținute de grupul rus Mechel în România, Mechel Târgoviște și Laminorul Brăila, au intrat în insolvență în luna februarie, respectiv în luna martie.

Grupul rus Mechel a vândut, în februarie, pentru prețul simbolic de 230 de lei (52 euro) combinatele metalurgice pe care le deținea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din București, controlată de două persoane cu cetățenie rusă.

Tranzacția a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL și combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oțelu Roșu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgoviște și Laminorul Brăila.

Firma Invest Nikarom, înregistrată în România, are ca asociați în părți egale pe Chumakov Victor (58 de ani) și Chumakova Svetlana (55 de ani), ambii cu cetățenie rusă.

Citește și