Cereri pentru autorizatii prin calculator
Operatorii de transport rutier vor putea sa formuleze si sa transmita cererile pentru obtinerea oricarui tip de autorizatii numai prin intermediul calculatorului, incepand din semestrul al doilea al anului viitor, a declarat ieri ministrul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, Miron Mitrea
Operatorii de transport rutier vor putea sa formuleze si sa transmita cererile pentru obtinerea oricarui tip de autorizatii numai prin intermediul calculatorului, incepand din semestrul al doilea al anului viitor, a declarat ieri ministrul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, Miron Mitrea. “Prin aceasta metoda vom intrerupe definitiv orice relatie directa intre operatorul de transport si reprezentantii Autoritatii Rutiere Romane (ARR). Astfel, toate cererile pentru autorizatii vor fi transmise autoritatii numai on-line, eliminandu-se sursele de coruptie”, a precizat Mitrea. Oficialul MLPTL a spus ca, pana la sfarsitul acestui an, vor fi repartizate prin intermediul computerului si autorizatiile de tranzit european. “Pana acum am repartizat prin acest sistem, pentru anul viitor, autorizatiile de tip CEMT si cele pentru Franta. Nu au existat reactii negative fata de acest sistem de lucru, dar este posibil ca peste cateva saptamani sa inceapa sa se agite cei care erau invatati cu alte metode, dar ii asigur ca nu ne vor impresiona cu nimic”, a adaugat Mitrea. MLPTL a decis, recent, sa transfere activitatea de autorizare pentru transportul international de la Directia Generala pentru Reglementari si Calitatea Serviciilor in Transporturile Rutiere, din MLPTL, la Autoritatea Rutiera Romana (ARR), si sa repartizeze autorizatiile prin intermediul calculatorului. ARR elibereaza patru tipuri de documente: autorizatii multiple de transport international (CEMT), autorizatii de tranzit prin tarile UE, autorizatii multiple cu Franta si autorizatii bilaterale cu anumite state din Comunitatea Europeana. Romania beneficiaza de circa 1.050 de autorizatii CEMT si de 7.000 de autorizatii de tranzit. Mediafax
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026