Cervantes reinventat: Filomela Bucur

Arta Filomelei Bucur (n. 26 noiembrie 1967, Pitesti; absolventa a Universitatii de Arte Bucuresti, sectia grafica, promotia 1996, clasa prof. Mihai Manescu) se naste la intalnirea imaginatiei cu lectura, o buna parte din temele pe care le aduce in prim-plan prin grafica si pictura sa fiind rodul unor interpretari personale din opera lui Cervantes.
Un text arhicunoscut – Don Quijote – devine acum scheletul unei imagerii personale, cu care aceasta jongleaza evitand locurile comune: lupta cu morile de vant, figura cavalerului in armura, etc. Pentru ea, romanul lui Cervantes nu se reduce la calatoria fantastica a personajului central, ci devine o carte a iubirii, a senzualizatii rafinate, sublimata in detalii. Plin de prospetime, desenul tinerei artiste aminteste discret de linia sprintena si de migala de bijutier a unui Beardsley. Cadraje interesante, privirea oprita neasteptat asupra zonelor minore – costum, gest, atmosfera -, ocolind logica discursului narativ: lumea lui Cervantes devine in viziunea Filomelei Bucur o colectie de mici pretiozitati unde silueta diafana a Dulcineei lui Don Quijote, pantoful elegant al unui personaj feminin anonim – laitmotiv al seriei intitulate Dans, precum si cea a infantelor – substituie episoade-cheie ale naratiunii. Renuntand la un parcurs riguros al textului, dantelariile discursului vizual castiga un plus de libertate ce ii permit reinventarea povestii lui Cervantes. Nu este insa un abandon complet al literei: intre text si desen se tese o complicitate, o retea de corespondente care pastreaza vioiciunea vocii interioare a sursei literare.
Obsesia pentru un pitoresc plin de culoare aluneca uneori spre exotic in lucrari precum Etno Egipt sau Etno negru. Asemeni lucrarilor inspirate de lumea iberica, seria Etno evoca culoarea locala a unei mari civilizatii (disparute), de aceasta data prin aluzii la codurile de reprezentare ale artei antice egiptene: siluete redate din profil, decupate pe intense fonduri brun roscate sau cenusii de o savoare cromatica cu totul aparte. Nu este insa un transfer servil, ci mai degraba un mic revival flower-power (for art?s sake) ce pune in miscare cu umor si detasare energiile culorii si ale liniei. Fara a cadea in capcana unei arte de recuzita, Filomela isi gestioneaza repertoriul in acord cu principiile unui decorativism cu nuante lirice, care prevaleaza chiar in situatia unor subiecte de angajament moral. Astfel, in Caderea lui Adam nivelul decorativ al demersului concureaza impactul istoriei biblice, transformata in simplu pretext vizual.
Prin anumite trasaturi paseiste ale limbajului formal seria Etno pastreaza un raport strans cu temele amintite anterior; aceeasi atentie acordata detaliului, delicatetea liniei, cadrajul si culoarea devin componente stilistice care solidifica si imprima coerenta intregului discurs.