CEZ estimează triplarea producției în centralele eoliene
Subsidiara din România a grupului ceh CEZ se așteaptă în acest an la triplarea producției de energie eoliană, de la nivelul de 0,3 TWh înregistrat anul trecut, pe măsură ce vor fi puse în funcțiune noi turbine.
Subsidiara din România a grupului ceh CEZ se așteaptă în acest an la triplarea producției de energie eoliană, de la nivelul de 0,3 TWh înregistrat anul trecut, pe măsură ce vor fi puse în funcțiune noi turbine.
“Ne așteptăm la o triplare a producției de energie în centrale eoliene față de anul trecut”, a spus directorul financiar al CEZ România Leon Vrska. CEZ a conectat prima sa centrală eoliană din România la rețeaua electrică națională la jumătatea anului trecut. Până la sfârșitul anului 2010 CEZ România a racordat la rețea 120 de turbine, care au produs 0,3 TWh de electricitate, a precizat managerul de proiect pentru centralele eoliene din cadrul CEZ România Ondrej Safar.
CEZ construiește la Fântânele și Cogealac un parc eolian care va avea o putere instalată de 600 MW, aproape cât un reactor nuclear de la centrala de la Cernavodă. Parcul eolian va cuprinde 240 de turbine, iar finalizarea lucrărilor este programată pentru acest an. Grupul CEZ a consemnat anul trecut în România un profit net de 154 milioane de lei, în ușoară scădere, ca urmare a scăderii veniturilor financiare și a costurilor generate de proiectele eoliene.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026