Versiunea completă
Companii

CFR Călători: minus 13% la traficul de pasageri în primele cinci luni

Traficul de pasageri al CFR Călători a scăzut cu 13% în primele cinci luni ale anului, potrivit reprezentanților companiei. “Numărul biletelor de tren vândute s-a ridicat la 25 milioane față de 28,8 milioane în primele cinci luni ale anului trecut”, au declarat oficialii companiei.

Mirabela Tiron · 20 iulie 2010 · 1 min de citit

Traficul de pasageri al CFR Călători a scăzut cu 13% în primele cinci luni ale anului, potrivit reprezentanților companiei.

“Numărul biletelor de tren vândute s-a ridicat la 25 milioane față de 28,8 milioane în primele cinci luni ale anului trecut”, au declarat oficialii companiei.

Afacerile companiei CFR Călători s-au diminuat cu circa 3,9% în primele cinci luni ale anului, până la 800,3 milioane lei (190,4 milioane euro).

Citește și