CFR SA și-a redus datoriile la bugetul de stat în primul trimestru
CFR SA a anunțat, luni, că în urma efectuării plăților pentru contribuțiile obligatorii către bugetul consolidat, și-a redus datoriile cu 13% în primul trimestru, de la 620 milioane lei la 540 milioane lei.
În ceea ce privește sumele neplătite prin procedura stopaj la sursă (metodă fiscală prin care angajatorul calculează și reține obligațiile fiscale datorate pentru angajați înainte de a plăti salariile, n.r.), CFR SA este în prezent la zi cu sumele reprezentând plata contribuțiilor sociale aferente anagajatorului, se spune într-un comunicat al companiei.
“Reducerea arieratelor este una dintre prioritățile planului nostru de management, pentru transformarea pozitivă a companiei, fiind totodată și un angajament asumat în fața finanțatorilor internaționali” a declarat, în comunicat, directorul general al companiei, Dimitris Sophocleous.
Compania precizează că echipa managerială continuă programul de eficientizare a activității, prin aplicarea de măsuri care să contribuie la diminuarea arieratelor și la creșterea veniturilor proprii, precum reanalizarea tarifelor actuale percepute pentru închirierea spațiilor și a terenurilor din patrimoniul privat al companiei, demararea procedurii de recrutare a noului management și, nu în ultimul rând, recuperarea datoriilor de la operatorii de transport feroviar.
“Ne menținem anagajamentul în fața acționariatului și a instituțiilor financiare internaționale pentru a implementa cu celeritate și eficiență planul de management care va reuși transformarea pozitivă a CFR SA”, a adăugat managerul companiei care administrează infrastructura feroviară publică.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026