Versiunea completă
Ziarul de Duminică

China, dincolo de clișee, de Rodica Grigore

Ya Ding s-a născut în anul 1956, într-un orășel din nordul Chinei și a trăit acolo până la vârsta de zece ani, când familia sa a fost nevoită să se mute la țară și să se implice, de acolo, în construirea „noii ere comuniste”.

Adrian Voicu · 14 octombrie 2010 · 5 min de citit

Ya Ding s-a născut în anul 1956, într-un orășel din nordul Chinei și a trăit acolo până la vârsta de zece ani, când familia sa a fost nevoită să se mute la țară și să se implice, de acolo, în construirea “noii ere comuniste”. După terminarea studiilor medii, a fost trimis la munca în agricultură până la douăzeci de ani, iar după încheierea Revoluției Culturale, el va înființa, la Universitatea din Beijing, cea dintâi revistă studențească din China, devenind, cu timpul, și traducătorul operelor lui Baudelaire, Camus sau Sartre în limba chineză.
Invitat în Franța în calitate de laureat al Concursului Internațional al Traducătorilor, el încredințeaza Editurii Stock primul său roman, scris direct în franceză, Sorgul roșu, care a cunoscut, într-un timp extrem de scurt, un imens succes, fiind, de altfel, reeditat de mai multe ori din anul 1987, data primei ediții. Romanul acesta este o scriere gravă și profundă, iar autorul lui cunoaște din proprie experiență toate lucrurile despre care alege să vorbească, într-un stil aparte și emoționant. Istorisirea e cu adevărat admirabilă, și trebuie să recunoaștem că rareori China a fost mai apropiată cititorului occidental decât ajunge să fie prin intermediul acestor pagini.
Acțiunea cărții este aparent simplă, adesea autorul folosindu-se și de strategia punctului de vedere, în sensul că numeroase întâmplări – mai cu seamă cele mai dramatice – sunt privite din perspectiva protagonistului, un băiețel de mare sensibilitate. Într-o zi toridă de vară, Liang, în vârstă de nouă ani, împreună cu părinții și cu surioara sa, începe o lungă călătorie într-o căruță trasă de un măgăruș, ajungând, în cele din urmă, în sătucul din nordul Chinei unde tatăl său primise de curând o importantă funcție pe linie de partid: “Oare încotro mergem? Liang se întoarce pe partea cealaltă, cu mâna la gură, în încercarea de a opri cumva acest nisip galben care îl îneacă. În fața roților căruței, doar pașii măgărușului, ca un soi de pânză care cade și îi cuprinde apoi cu totul. Lângă el, surioara sa oftează. Se mută în altă parte. Umbră, soare, toate trec parcă de-a lungul și de-a latul unui ecran de praf gros. Încă de cu noapte, măgarul, numai piele și os, trage căruța care scârțâie. Încă de cu noapte, scârțâitul își croiește parcă propriul său drum, lăsându-și urmele în mintea lui Liang. El numără: cinci pași, două zduncinături, cinci pași, două zdruncinături…” Apoi, adăpostită într-o cameră sărăcăcioasă, la lumina unei lămpi cu petrol, familia Li începe o nouă viață, animată de ideile și idealurile revoluționare ale vremii. În scurt timp, Liang va descoperi, alături de noul său prieten, Tian, fiu de țărani, o Chină pe care oamenii de la oraș o și ignorau în totalitate. Crucea de pe turla unei biserici franceze domină împrejurimile. Bunicii lui Tian cred cu tărie în Stăpânul Cerului, în vreme ce părinții lui se închină unui zeu privit și înțeles în cel mai chinezesc mod cu putință, iar copiilor li se cere, cel puțin la școală, să venereze noili conducători ai partidului. Bătrânii ard figurine de lut în cuptor pentru ca acestea să le ocrotească, apoi, căminele. Se practică, de asemenea, și slujbe religioase clandestine, în timp ce copiii învață pe de rost pagini întregi din Cartea Roșie a Președintelui Mao. Apoi, parcă din senin, este declanșată Revoluția Culturală. Biserica va fi distrusă, se ordonă percheziții în casele oamenilor, cu scopul declarat de a se găsi și elimina toate obiectele considerate antirevoluționare; părul lung și orice fel de pieptănătură cochetă sunt considerate “feudale” sau, și mai rău, “burgheze”, pantalonii strâmți și jucăriile colorate aparțin “găunoasei și perfidei burghezii”. Liang, bulversat și nemaiștiind ce și pe cine să creadă, încearcă să distrugă el însuși crucea bisericii, astfel încât să fie cu adevărat demn de familia sa, numai că toate visele îi vor fi spulberate în scurt timp: sunt descoperite o serie de documente secrete în arhivele Armatei Roșii, din care reiese că bunicul său a fost un general trădător, și nu un erou, așa cum se crezuse inițial. Părinții lui vor fi ei înșiși umiliți și aruncați în închisoare: tatăl este acuzat de a fi adoptat o “linie revizionistă”, iar mama sa, de a fi încercat să se răzbune otrăvind viermii de mătase pe care Comitetul de Partid îi lăsase în grija ei. Părinții fiindu-i amândoi reținuți de noile autorități, Liang colindă împreună cu sora lui câmpiile din împrejurimi, cultivate mai ales cu sorg. Acolo, el va întâlni, în cele din urmă, și spiritul satului, bătrânul unchiaș care le va vorbi despre glasul misterios al acestui pământ milenar. Ya Ding reușește să creeze o adevărată rețea prin care aduce laolaltă toate poveștile din care e compusă, în cele din urmă, însăși viața Chinei profunde și adevărate, aflată departe de orice ideologie, precum și a celor care o locuiesc și o poartă cu ei, în inimă, oriunde s-ar afla, chiar și împotriva istoriei, cea care, de atâtea ori, le-a marcat în mod tragic existența.

Ya Ding, Le sorgho rouge, Paris, Éditions Stock, 2006

Citește și