China face din America Latină propriul său grânar
Investițiile realizate de China în America Latină au atins 15,6 miliarde de dolari (11 mld. euro) în decurs de 12 luni până la sfârșitul lunii mai, aproape de trei ori mai mult comparativ cu anul precedent, potrivit unui raport al…
Investițiile realizate de China în America Latină au atins 15,6 miliarde de dolari (11 mld. euro) în decurs de 12 luni până la sfârșitul lunii mai, aproape de trei ori mai mult comparativ cu anul precedent, potrivit unui raport al firmei de consultanță Deloitte citat de The Wall Street. Din această sumă, Brazilia a beneficiat de aproximativ 60%, iar Argentina de aproape 40%.
În ultimii trei ani, peste 70% din investițiile chineze din America Latină s-au îndreptat către energie și minerale, însă agricultura intră acum în centrul atenției investitorilor chinezi.
China achiziționează deja cea mai mare parte a exporturilor de soia ale Argentinei, principala cultură a țării și cea mai importantă sursă de venituri din export. Soia este utilizată în principal drept hrană pentru animale în China, unde consumul de carne crește odată cu veniturile personale. În același timp, urbanizarea reduce aria terenurilor arabile din China.
Recent, cea mai mare companie chineză din domeniul agriculturii Heilongjiang Beidahuang Nongken Group a încheiat un parteneriat cu compania argentiniană Cresud pentru achiziția de teren arabil și cultivarea de soia.
Cresud este una dintre cele mai importante companii din sectorul argentinian al agriculturii, controlând peste un milion de hectare de teren arabil.
Președintele Heilongjiang Beidahuang a declarat că firma sa intenționează să achiziționeze 200.000 de hectare de teren arabil peste hotare în acest an și că America Latină este regiunea vizată. Compania chineză investește de asemenea 1,5 mld. dolari pentru a dezvolta ferme pe 300.000 de hectare în provincia Rio Negro din Argentina.
Acordurile încheiate cu parteneri precum Cresud și provincia Rio Negro sunt menite să evite măsurile luate de Argentina în sensul limitării deținerilor străine de teren arabil, Heilongjiang Beidahuang neachiziționând terenul arabil în mod direct.
Președintele argentinian Cristina Fernandez a introdus legi care limitează achizițiile de terenuri de către persoane și companii străine la 1.000 de hectare în zonele rurale.
Investițiile Heilongjiang Beidahuang în agricultură sunt anunțate la scurt timp după o serie de investiții chineze importante în sectorul petrolier argentinian.
Deloitte anticipează că America Latină va atrage în continuare investiții majore din partea Chinei, însă se așteaptă la o diversificare a acestora pe viitor, urmând a fi vizate și alte sectoare, cum ar fi cel al producției, infrastructurii și financiar.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026