CICA NISTE SCRIITORI/ Alergând in noapte

Aveam douazeci si patru de ani, eram casatorit de un an, din
dragoste, iar ideea de a-mi insela sotia imi era cu totul straina.
Tin minte ca odata, calatorind cu trenul de la Bucuresti la
Constanta (unde ma stabilisem de câteva luni, ca redactor la
revista “Tomis”), am fost asediat de o femeie tânara (dar nu
ca mine de tânara), care, profitând de faptul ca eram numai noi doi
in compartiment, mi s-a suit si pe genunchi, m-a sarutat pasional
si a fixat, unilateral, si o intâlnire, pentru a doua zi. “Ca un
stâlp eu stam in luna”, cum ar fi spus Eminescu, siderat de tot
ceea ce mi se intâmpla. Mi se parea un sacrilegiu sa ma sarut cu
alta femeie decât cu sotia mea si, mai rau decât atât, nu simteam
nimic, oricât se inghesuia necunoscuta, cu buze, cu fese si
cu tot ce mai avea carnos, in mine. Totusi, din politete, am
cooperat – la mimimum, dar am colaborat – cu ea, in acel moment de
desantare febrila. Inainte de a cobori, la Medgidia, unde locuia cu
sotul ei (pe care il calificase drept un “tantalau”), mi-a
spus:
– Sa nu uiti, mâine, in Constanta, la statuia lui Ovidiu! Si
sa faci rost de o garsoniera pentru câteva ore, ai tu vreun
prieten…
Am dat din cap, aprobator, dar dupa ce am vazut-o pe peron,
chiar in momentul in care trenul se pregatea sa plece, am deschis
geamul si am strigat din rasputeri:
– Nu vin! Nu vin!
Apoi am inchis repede geamul si am tras perdeaua.
Aceasta era starea de spirit in care ma aflam pe atunci.
Intr-o buna zi, a sosit in vizita la redactia revistei “Tomis” o
poeta din Bucuresti, inteligenta si urâta ca dracu’, al carei nesat
sexual devenise legendar. Ea era, in acelasi timp, o persoana
influenta, pentru ca facuse in tinerete jocurile partidului
comunist.
La Constanta urma sa stea trei zile. Sefii mei isi facusera
iluzii in legatura cu aceasta vizita, sperând ca poeta,
impresionata de ospitalitatea noastra, va interveni la conducerea
Uniunii Scriitorilor si la CC (al PCR) pentru ca revistei “Tomis”
sa i se dea un mai mare sprijin financiar. In timpul primei
intrevederi, faimoasa nimfomana a pus ochii pe mine – si s-a
inteles, din priviri sau prin biletele, habar n-am – cu
redactorul-sef si cu redactorul-sef adjunct sa-mi dea mie misiunea
de-a o insoti prin oras. Acestia, la rândul lor, m-au luat la un
moment dat deoparte si mi-au cerut, cu un fel de disperare, sa am
grija de pretiosul musafir si sa-i indeplinesc toate
dorintele.
Toata dupa-amiaza, pâna seara târziu, am plimbat-o pe poeta
prin oras si pe malul marii, am dus-o la cele mai pitoresti
localuri, am intrat cu ea prin magazine. In cele din urma, ea mi-a
cerut sa o insotesc la hotel si mi-a propus sa si urc pâna la ea,
in camera, ca sa bem impreuna un pahar de vodca (explicând ca avea
o sticla de vodca in valiza). Din politete, dar si sub presiunea a
ceea ce ma rugasera sefii, am acceptat. Tin minte ce simteam
indreptându-ma impreuna cu ea spre hotel: ca sunt un miel dus la
taiere. Mi-era o mila fara margini de mine si mi se facuse un dor
sfâsietor de Domnita. Am ajuns in holul hotelului, ea exuberanta,
eu negru de suparare, dar incercând sa par curtenitor. Când poeta
s-a dus la receptie si a cerut cheia camerei (cu vedere la mare)
care-i fusese rezervata, profitând de faptul ca receptionera ii
explica ceva in legatura cu serviciile oferite de hotel, eu m-am
strecurat afara si…
Pare absurd, dar am luat-o la fuga. Nu ma urmarea nimeni,
ajunsesem dupa câteva minute departe de hotel, dar inca fugeam,
inspaimântat. Eram fericit ca evadasem, dar, in acelasi timp,
râdeam de mine insumi, intelegând in ce situatie caraghioasa ma
aflam, alergând intr-un asemenea hal, de frica unei femei care nu
voia decât sa se culce cu mine.
P.S. Poeta n-a mai stat trei zile in Constanta, cum anuntase.
A plecat furioasa, a doua zi dimineata, iar revista “Tomis” n-a mai
primit niciodata fondurile de care avea atâta nevoie.