CICA NISTE SCRIITORI... / In bed with Madonna
In 1990, fericit ca, in sfarsit, pot sa calatoresc in Occident, am plecat, impreuna cu Gabriel Dimisianu, la Paris. Drumul l-am facut cu un autobuz de ocazie (care ducea elevi din Romania la un concurs de ortografie franceza organizat de primaria Parisului). Ajunsi la destinatie, Gabriel Dimisianu s-a instalat in locuinta prietenului sau Dumitru Tepeneag, iar eu am fost gazduit cateva zile de Leo…
In 1990, fericit ca, in sfarsit, pot sa calatoresc in Occident, am plecat, impreuna cu Gabriel Dimisianu, la Paris. Drumul l-am facut cu un autobuz de ocazie (care ducea elevi din Romania la un concurs de ortografie franceza organizat de primaria Parisului). Ajunsi la destinatie, Gabriel Dimisianu s-a instalat in locuinta prietenului sau Dumitru Tepeneag, iar eu am fost gazduit cateva zile de Leonida Mamaliga (pe care am sa-l evoc separat, in episodul urmator). Apoi am ajuns musafirul lui Matei Visniec, care avea o garsoniera in Cite Universitaire.
Matei Visniec, despre care se poate spune acum, in 2009, fara nici o exagerare, ca a cucerit Parisul cu piesele lui de teatru de o stranie originalitate, era pe atunci practic un necunoscut si traia extrem de modest dintr-o bursa de doctorand la Sorbona. Totusi, m-a primit cu drag in singura lui camera, in care exista un singur pat. Mi-a asternut o saltea pe jos si a acoperit-o cu un cearsaf curat, mi-a pus la dispozitie si una din cele doua perne ale lui si m-a indemnat sa umblu la frigider ori de cate ori poftesc. Singura problema a aparut atunci cand a venit acasa si tanara lui sotie (sau viitoare sotie), Andra, despre care nu apucase sa-mi vorbeasca. Era frumoasa, inteligenta si vorbea romana, fiind originara din Romania. Dupa ce am luat cu totii cina si am vorbit si ras pe saturate, ne-am dus la culcare. Matei si cu Andra in pat, iar eu – jos. Am stins lumina si… aici a inceput nebunia.
Matei n-a dormit toata noaptea, obsedat de eventualitatea ca Andra sa se dea jos din pat si sa vina la mine. Eu, la randul meu, n-am dormit toata noaptea, sperand ca ea, imediat dupa va adormi Matei, se va da jos din pat si va veni la mine. Bineinteles ca exagerez. De fapt, despre aceste temeri si sperante am vorbit cu glas tare chiar atunci, pana dupa miezul noptii, declansand hohote de ras. Matei a intrat si el in joc, parodiind lamentatiile unui sot gelos. Iar Andra, dand dovada de un rar intalnit simt al umorului, a simulat si ea indecizia unei femei care urmeaza sa opteze intre doi barbati.
Totusi, pana la urma rezultatul acesta a fost. Eu n-am dormit toata noaptea, iar Matei n-a dormit nici el.
Singura care a dormit surazatoare, fara griji, dupa ce a ras cu noi (si de noi) pe saturate timp de mai bine de o ora, a fost Andra.
P.S. Printr-o coincidenta, unicul film pe care l-am vazut la Paris, intr-o sala de cinematograf, a fost In bed with Madonna.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026