CICA NISTE SCRIITORI / Nicolae Manolescu si calugarita

La scurta vreme dupa revolutie, o calugarita cu haine ponosite si cu o desaga mare in spate si-a facut aparitia la „Romania literara”.Voia sa vorbeasca neaparat cu Nicolae Manolescu – pe atunci in plina ascensiune politica – in legatura cu situatia disperata a unei manastiri de pe langa Buzau. Era intr-o zi de luni. I-am spus calugaritei ca Manolescu nu vine la redactie decat o data pe saptamana, joia, si ca nici nu-i cunosc numarul de telefon (pentru ca refuza sa si-l declare) ca sa o pun in legatura cu el. Credeam ca femeia va pleca si va reveni joi. Dar nu, ea l-a asteptat pe Manolescu, la usa redactiei, de luni pana joi, fara intrerupere! Ziua statea pe coridor, in picioare, ca o statuie a resemnarii, iar noaptea isi asternea pe jos un fel de sal scos din desaga si se ghemuia pe el (dupa cum mi-a relatat portarul cladirii, care, milostiv, i-a mai dat cate ceva de mancare si i-a aratat unde este WC-ul).
Joia, Manolescu a trecut ca fulgerul pe langa calugarita, ea neavand timp nici macar sa-l recunoasca, si a intrat in sala unde ne adunaseram toata redactia pentru sedinta de sumar. I-am explicat lui Nicolae Manolescu, patetic, ce fapt nemaiauzit si impresionant se petrecuse: o calugarita il asteptase trei zile si trei nopti la usa redactiei – si l-am rugat sa stea de vorba cu ea. Profund civilizat, Manolescu a dat curs imediat rugamintii mele. Dar gestul femeii nu l-a miscat deloc. Absolut deloc. In timp ce se indrepta spre ea, a si facut o remarca ironica:
– Iti dai seama ca in toata perioada asta a stat nespalata!
Nepasarea lui Manolescu (poate doar afisata) mi s-a parut la fel de uimitoare ca asteptarea de trei zile si trei nopti a calugaritei.